Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Colegiul Cuza: Erasmus+ – Un mod de a descoperi noi oportunități de formare pentru profesori

Ultimul grup de profesori din Colegiul Național Al.I.Cuza Focșani, implicați în mobilitățile din cadrul proiectului”Viitori cetățeni activi prin cetățenie digitală”, au revenit de la cursul de formare la care au participat.

Cele patru cadre didactice din CNAIC : Emilia Poll, Daniela Sîrghie, Camelia Mereuță, Voicuța Voicu au participat în vacanță la cursul intitulat: Educația media: abilități esențiale pentru era digitală, derulat în perioada 20-25 februarie, la Florența, furnizor fiind Teacher Academy.

Participanții au fost provocați să se implice în numeroase activități interactive care au avut drept scop dezvoltarea abilităților de a deconstrui un mesaj media pe baza întrebărilor: cine este emițătorul/ care este grupul țintă/ care sunt așteptările din partea receptorului/ ce tehnici sunt utilizate pentru atingerea obiectivului. Una dintre cele mai interesante activități a avut la bază aplicația Goose chase prin care cursanții din România, Germania și Franța au fost provocați să descopere elemente din cultura Florenței (artă și gastronomie).

Aplicații utile pentru clasă legate de educația media, schimb de bune practici cu profesori din alte țări europene, dar și cunoașterea culturii italiene sunt tot atâtea beneficii pe care le-a adus participarea la acest curs celor patru cadre didactice din CNAIC.

Paricipanții s-au întors cu multe experiențe gata de împărtășit.

Emilia Poll: ,,Mi-a plăcut foarte mult. Am întâlnit oameni frumoși de la care am avut ce învăța. În urma discuțiilor, s-au deschis noi oportunități de colaborare între Colegiul nostru și școlile de proveniență ale celorlalți cursanți. Tematica activităților a fost provocatoare, fiind dezbătute probleme actuale determinate de consumul intens de media. Îmi propun să aplic la clasă toate competențele dobândite, deoarece elevii noștri trebuie să conștientizeze beneficiile, dar și riscurile din spațiul media.”

Daniela Sîrghie: ,,A fost foarte interesant. Am aflat despre experiențele de la catedră ale unor colegi din Germania, Italia și Franța, precum și din județul Sălaj. Problemele întâmpinate de majoritatea sunt determinate de provocările utilizării internetului de către elevi fără o educație solidă în acest sens. Am descoperit diferite metode cu privire la siguranța pe internet și modalități de a folosi tehnologia pentru a promova valorile umanității.”

Voicuța Voicu: „A fost o experiență inedită, deoarece am întâlnit oameni noi, din culturi diferite, care ne-au împărtășit din experiența lor cu media, dar și probleme întâmpinate în activitatea didactică din aceste vremuri în care informațiile circulă foarte rapid. Astfel, am beneficiat de o varietate de puncte de vedere asupra decodării conținutului media, înțelegând cât de important este factorul subiectiv în receptare. Un exercițiu interesant a avut la bază jocul de rol. Am fost rugați să ne imaginăm că ar trebui să decidem ce am posta/publica dacă am avea o afacere în acest domeniu. Ni s-au enumerat multe situații problematice și a avut loc o dezbatere intensă pentru a decide ce am putea transmite publicului și ce nu, ținând cont de doi factori: interesul publicului și interesul public. Acest exercițiu îl voi realiza la clasă (atât în timpul orei de română, cât și la dirigenție) pentru a-i sprijini pe elevi să își dezvolte gândirea critică, perspectiva analitică asupra mesajelor din media.”

Camelia Mereuță: „Participarea la cursul Digital Media Literacy mi-a oferit o gamă largă de competențe valoroase utile în dezvoltarea capacității profesorilor și a elevilor în receptarea mesajelor din media. Am aflat despre principiile de bază pentru a evalua sursele media și a decide dacă sunt credibile sau nu. Prin activitățile desfășurate am analizat în profunzime informațiile date de trainer în scopul identificării adevărului și evitării manipulării. Am discutat despre cum media influențează opinia publică și cum se poate promova conținut responsabil și de calitate.”

Urmează în perioada următoarea diseminarea rezutatelor cursului pentru elevi, colegi și părinți prin activitățile propuse în cadrul proiectului, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Proiectul se va derula pe o perioadă de 12 luni, între 16/08/2022 și 15/08/2023 și a fost aprobat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale la Mobilități în domeniul Educației Școlare – Cod Acțiune: KA122 SCH.

Proiectul, cu o finanțare de 25,890.00 EURO, își propune formarea competențelor de cetățenie digitală în rândul elevilor școlii și dezvoltarea expertizei profesorilor pentru a ajuta la formarea unor astfel de competențe, ca și pentru a ajuta părinții în asistarea copiilor lor în mediul digital cu toate provocările acestuia. Organizațiile partenere în acest proiect sunt Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociația Cuziști Implicați.

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

Prof. Voicuța Voicu

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?