Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Vulturu. Mai multe drumuri locale vor fi asfaltate

Primăria Vulturu a scos la licitație un contract ce vizează achiziția de servicii de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în comuna Vulturu, județul Vrancea – Lot nr. 1 “. Valoarea lucrărilor este estimată la 8 milioane lei. „Pentru toate aceste drumuri se impune completarea pietruirii existente (care poate fi recuperată și utilizată că strat de formă de min 15cm grosime la o cotă care să permită accesul în proprietăți) cu un strat de balast de min 20cm grosime și un strat de piatră spartă în grosime min de 12cm astfel încât grosimea minimă a stratului de fundaţie din materiale granulare a drumurilor modernizate să asigure structura împotriva degradărilor datorate fenomenului de îngheţ – dezgheţ, o capacitate portantă corespunzătoare, dar şi să permită realizarea unor intervenţii viitoare asupra structurii rutiere doar la nivel de îmbrăcăminte. După asigurarea unei fundații corespunzătoare a drumului se poate realiza închiderea acestuia cu un strat de beton asfaltic deschis cu pietriș concasat de 6cm grosime și un strat de beton asfaltic de uzură de 4cm grosime“, se arată în descrierea investiției.

De reținut că Primăria Vulturu mai are în derulare și proiectul de investiții privind continuarea lucrărilor de asfaltare a străzilor Bujorului, Liliacului din satul Hângulești și străzile Pasiunii, Leica, Cătunului și Bisericii din satul Maluri. Lucrările constau în reprofilarea, balastarea și asfaltarea drumurilor. Valoarea lucrărilor este de peste 1,8 milioane de lei. Lucrările vor fi realizate de societățile Citadina 98 SRL, Roads&Bridges Consulting-Design SRL și Izoterm Construct SRL.

Autoritățile locale din Vulturu au derulat și proiectul de investiții ,,Modernizare drumuri de interes local, Comuna Vulturu”. Este vorba de reabilitarea și asfaltarea a peste 15 kilometri de drumuri comunale din satele Hîngulești, Vulturu și Boțârlău. Finanțarea a fost asigurată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 14,5 milioane de lei, plus TVA. Proiectul a fost împărțit în patru etape.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?