Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Proiectul de hotărâre privind salariile din Consiliul Județean, resupus votului plenului CJ

Președintele Cătălin Toma va supune din nou dezbaterii plenului Consiliului Județean Vrancea proiectul de hotărâre privind „Stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale «Administrație», utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vrancea, cabinetele demnitarilor și în cadrul instituțiilor subordonate acestuia, în anul 2023“. Asta după ce, săptămâna trecută, acest proiect de hotărâre nu a trecut de votul plenului. Atunci, consilierii PSD au votat împotriva acestui proiect iar cei ai USR s-au abținut de la vot. Consilierii PSD au susținut că proiectul de hotărâre inițiat încalcă legislația în vigoare conform căreia salariul minim brut pe economie este de 3000 de lei de la data de 1 Ianuarie 2023, iar administrația județeana nu se poate prevala de faptul că salariile nu pot depăși indemnizația vicepreședintelui CJ. Consilierul USR Mihăiță Lepădatu a întrebat dacă există pericolul ca administrația județeană să intre în conflict juridic dacă plafonează salariile și dacă există clarificări legislative la această situație.

Administrația județeană a motivat proiectul de hotărâre arătând că salariile de bază se determină pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care pentru anul 2023 a fost stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1447/2022 la suma de 3000 lei lunar. Însă, pentru mai multe categorii de angajați, salariul ar depăși nivelul indemnizației vicepreședintelui și ca urmare nu s-ar respecta principiul nediscriminării și principiul ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate. În aceeași ședință, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, le-a explicat consilierilor județeni că în proiectul de hotărâre a fost prevăzută și situația în care Curtea Constituțională va decide pe 28 februarie că salariile trebuie mărite. Rămâne de văzut care va fi votul aleșilor județeni în ședința extraordinară de mâine.

Tot în ședința de joi va fi supus dezbaterii și proiectul de hotărâre privind emiterea și atribuirea licențelor de traseu provizorii, stabilirea tarifelor de călătorie provizorii și atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport declarați câștigători în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de intenție din data de 17.01.2023, pentru traseele din Programul județean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2022-2028.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?