Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Cercetat pentru act sexual cu un minor, după ce a lăsat gravidă o adolescentă de 14 ani

Un tânăr din Adjud a scăpat de acuzațiile de act sexual cu un minor în formă continuată, acuzații legate de o iubire interzisă cu o adolescentă de 14 ani. Poate nici nu s-ar fi ajuns la un dosar penal dacă tânăra nu ar fi născut în septembrie 2020, atunci când deja împlinise 15 ani, iar cadrele medicale ale spitalului nu ar fi anunțat poliția. Încă de la început convingerea anchetatorilor a fost că, de la sfârșitul lunii decembrie 2019, până în luna martie 2020, minora a întreținut acte sexuale consimțite cu tânărul, săptămânal, după care a rămas însărcinată. Câteva zile mai târziu de la momentul în care minora a născut un băiețel, dosarul a fost înregistrat și pe rolul parchetului, și aici cu mențiunea că relația intimă dintre aceasta și tatăl copilului fusese consensuală. Soluția ulterioară a fost previzibilă, mai ales că și părinții celor doi au declarat că susțin și sunt de acord cu relația copiilor, astfel că procurorii au emis o ordonanță de renunțare la confirmarea penală, care a și fost admisă de instanță.

De altfel, și proaspătul tătic a recunoscut copilul și a declarat că se va căsători cu iubita sa, lucru care s-a și întâmplat în cei aproape doi ani cât au durat cercetările. Însă în momentul în care acesta a reușit să fie audiat, în condițiile în care era plecat la muncă în străinătate, afirmase că mai așteaptă un pic până să legalizeze relația cu iubita sa, până în momentul în care aceasta împlinește vârsta legală. Chiar dacă la acel moment nu avea vârsta legală pentru un măritiș cu acte în regulă, ci doar pentru „relații consensuale”. În timpul anchetei s-a reținut și mărturia minorei, anume că aceasta „a confirmat, în prezența apărătorului din oficiu, aspectele mai sus prezentate și nu a cerut tragerea la răspundere penală a concubinului său”.

Citatul este din soluția pronunțată de instanță în acest dosar, așa cum apare pe rejust.ro, aici reținându-se că „în cauză sunt aplicabile prevederile art. 318 din C.P.P (renunțarea la urmărirea penală –n.r.), deoarece pentru infracţiunea de act sexual cu un minor săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani şi în raport de cele menţionate, se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia, față de următoarele: disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea faptei săvârșite, conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârșire, atitudinea persoanei vătămate, care nu are pretenții penale sau civile în cauză, persoana suspectului care a avut o atitudine cooperantă și a recunoscut comiterea faptei și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, acesta neavând antecedente penale în România, persoana vătămată și suspectul conviețuiesc, minora a rămas însărcinată, iar copilul a fost recunoscut de suspectul-tată biologic. Examinând materialul dosarului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară reţine că (…) sunt întrunite condițiile pentru a se dispune renunțarea la urmărirea penală, soluţia dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) fiind legală și temeinică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?