Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

7 ani de închisoare, pedeapsa definitivă pentru un vrâncean care a violat o femeie cu dizabilități

Pedeapsă definitivă în dosarul unui vrâncean în vârstă de 30 de ani, care a fost judecat pentru viol și violare de domiciliu, fapte a căror victimă a fost o femeie de 62 de ani, cunoscută cu dizabilități. Inițial, bărbatul fusese condamnat la 9 ani și 3 luni închisoare, însă în calea de atac pedeapsa a fost micșorată: „Admite apelul declarat de inculpatul (…). Desființează în parte sentința penală a Judecătoriei Panciu, înlăturând dispozițiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru viol, precum şi cele de stabilire a pedepsei rezultante principale de 9 ani şi 3 luni închisoare, și, în rejudecare: Constată că prin încheierea Curții de Apel Galați s-a dispus schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele deduse judecății față de inculpatul (…). Condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare pentru viol, (…) contopește pedeapsa principală de 7 ani închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată în cauză inculpatului pentru violare de domiciliu, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, astfel că pedeapsa principală rezultantă va fi de 7 ani și 3 luni închisoare. (…) deduce din pedeapsa rezultantă principală durata reținerii și arestării preventive de la 05.02.2022 la zi”.

Potrivit dispozițiilor din sentința de fond, care au fost menținute, de la vrâncean vor fi prelevate probe biologice, pentru a fi stocate în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Fapta pentru care a fost judecat inculpatul a avut loc în februarie anul acesta, seara, când bărbatul a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate şi, prin constrângere, în sensul că a lovit-o cu palmele peste faţă, a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale normale. Poliția a fost anunțată a doua zi de femeia care o avea în îngrijire pe victimă, dat fiind că aceasta din urmă este încadrată în grad de handicap grav (întârziere severă în dezvoltarea psiho-cognitivă, cu manifestări discomportamentale), cu asistent personal. Victima a dat chiar și un prim indiciu care a dus la urgentarea cercetărilor: agresorul îi spusese că este rudă cu cea care o îngrijea, ceea ce s-a și confirmat. Ulterior, și tatăl inculpatului a mărturisit că fiul său îi spusese la telefon că el era autorul violului. Mai apoi, în timpul anchetei, inculpatul a recunoscut că în noaptea respectivă sărise gardul imobilului rudei sale, în care era găzduită partea vătămată, și despre care știa că are 62 de ani, că este bolnavă şi că locuieşte singură. Partea vătămată s-a prezentat după acel moment la medic, iar din documente a rezultat că prezenta leziuni traumatice pentru care a necesitat 7 -8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Sursa foto: Donald Tong

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?