Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Taximetrist – pozitiv la cannabis, alt șofer – la cocaină

Depistați la volan, sub influența substanțelor psihoactive
La data de 16.10.2022, în jurul orei 19.35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, cu ocazia activităților specifice desfășurate, au oprit pentru control, pe DN 2D, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea efectuării unui test reactiv, rezultatul ieșind pozitiv la cocaină.
La data de 17.10.2022, ora 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, cu ocazia activităților specifice desfășurate, au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autovehicul ce efectua transport de persoane în regim taxi. În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea efectuării unui test reactiv, rezultatul ieșind pozitiv la THC (canabis). 

În cele două cauze au fost întocmite dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Depistat la volan, cu alcoolemie
La data de 17.10.2022, ora 07.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, având o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Buletin de presă IPJ Vrancea, 18 octombrie 2022

Foto cu rol de prezentare, sursa: Tim Samuel-pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?