Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

VIDEO! Încă o ilegalitate PNL – USR în CL Focșani: au dat un apartament de 3 camere unei familii cu sesizare penală

Au făcut ce au făcut majoritarii din Consiliul Local Focșani și au reușit să realizeze încă o „nefăcută”, pe care totuși o evitaseră într-o ședință anterioară.

Vineri, în cadrul ședinței extraordinare de CL Focșani, pe lângă cele două proiecte care se aflau pe ordinea de zi, PNL-istul Liviu Macovei a propus un al treilea, la care singur a făcut și un amendament, care ulterior a și trecut, ca și proiectul în integralitatea sa. În proiectul propus în completarea ordinii de zi era vorba inițial despre aprobarea extinderii de spațiu pentru o familie formată din 4 persoane, care până la acest moment locuia într-un spațiu de 20.56 metri pătrați pe Strada Revoluției, urmând să primească singurul apartament rămas liber în blocul de pe strada Măgura, în suprafață de 42,95 mp. În schimb, amendamentul propus de Macovei la proiectul propus de același Macovei a fost sucit și răsucit până când ultimul apartament de la Onasis a ajuns la o altă familie, asupra căreia există suspiciuni de fals în acte, tot în legătură cu obținerea unei locuințe sociale. Concluzia a fost însă totodată și ca familia luată în considerare inițial în proiect să nu mai primească nicio extindere de spațiu.

Însă totul, după cum a avertizat secretarul municipiului Focșani, dar și primarul Cristi Valentin Misăilă, s-a făcut cu încălcarea legii. Din informațiile noastre, familia pe care majoritarii din CL Focșani vor cu tot prețul să o vadă mutată în blocul de la Onasis ar fi formată din 9 persoane: părinții, plus copiii, dintre care unii au trecut de mult de vârsta majoratului. În plus, familia ar avea ceva legături cu unul dintre membrii alianței care s-a format la Consiliul Județean Vrancea în jurul PNL. De aici și graba PNL-iștilor din CL Focșani de a trece un proiect nelegal, în folosul a ceea ce primarul Misăilă a numit „clientelă de partid”. „Ei au declarat că au 7 copii, dar din ce îmi aduc aminte cel mai mare are în jurul vârstei de 35 de ani, fiind considerat de ei tot copil”, ne-a explicat edilul municipiului.

De altfel, această situație a fost confirmată chiar de capul familiei în cauză, într-un comentariu lăsat pe pagina de Facebook a Primăriei Focșani, în timpul ședinței extraordinare: „Domnule primar Misăilă ai venit la Biserica penticostală și ai cerut votul nostru, te-am votat pe dumneavoastră și acum ești primar, dacă doamnele de la primărie ne anunța noi părinți îl scoteam din contractul de închiriere, noi nu cunoaștem legea dacă cunoșteam legea îl scoteam din contract, așteptăm această extindere de 17 ani, copilul are 23 ani și a fost trecut în contract de când era copil dumneavoastră l-ați trecut în contract de când era mic la noi acasă”.

În replică, atunci când l-am întrebat, primarul municipiului a subliniat că „este o dovadă clară că eu nu m-am dus să le cumpăr voturile. M-au votat în speranța că vor primi o locuință extinsă și acum, dacă au văzut că nu sunt de acord cu această chestiune, pentru că se încalcă legea, s-au dus la cei de la PNL”.

Copilul la care se face referire în comentariu este de altfel și cel care are în proprietate o suprafață de teren, dar despre care nu s-a „suflat” nimic inițial, pentru că aceasta ar fi însemnat automat că familia nu mai poate beneficia de o locuință socială. „Ceea ce s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local este o ilegalitate din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, familia care a beneficiat de o extindere de locuință, plecând de la un apartament cu o cameră – de fapt o garsonieră – a fost propusă pentru a ocupa un apartament cu trei camere; apartament care deja fusese dat unei familii care are un copil cu probleme de sănătate, are astm, și trebuie să stea singur în cameră. Acum au mutat familia respectivă într-un apartament cu două camere, făcându-le loc celorlalți într-un apartament cu 3 camere. În plus, noi am declanșat procedura de reziliere a contractului, pe motiv că nu au anunțat în termenul legal beneficiile obținute de la Primăria Câmpineanca, iar declarația că ei nu beneficiază de nimic este dată în fals. Este făcută plângere penală pentru fals în declarații și totodată este și acțiune în instanță pentru rezilierea contractului din Revoluției 16. Ei sunt acolo, dar am introdus acțiune în instanță pentru a avea hotărâre judecătorească de evacuare. Dar în această perioadă nu pot da o extindere de locuință. Mai mult decât atât, după ce au văzut situația, ei au dat o nouă declarație notarială, de această dată scoțându-l din calcul pe fiu. Nu mai sunt 9, sunt 8. Vineri s-a dat extindere de spațiu în detrimentul unei familii, fără a fi respectate procedurile legale, iar cealaltă familie a dat o declarație în fals în fața notarului și noi am demarat procedurile de reziliere a contractului. Deci clar nu mai avea dreptul la locuință”, ne-a detaliat primarul Misăilă.

Ce s-a întâmplat în ședința de vineri:

Inițial, propiectul introdus suplimentar pe ordinea de zi avea o cu totul altă familie în atenție, ceea ce se arăta și în documentație. „Membrii comisiei au reanalizat dosarele depuse în vederea extinderii de spațiu locativ, de către locatarii din strada Revoluției nr 16 și 17 și au propus repartizarea acestei locuințe, familiei A. M. (…)”, se arăta în procesul verbal al Comisiei sociale, ai cărei membri – Liviu Macovei, Silvia Marcu și Ionel Costea s-au întâlnit pe 13 octombrie. Numai că, înainte de votul din ședința de vineri, Macovei a propus ca „norocoasa” familie să fie o alta, care deja primise un apartament prin votul oferit de aleșii locali în ședința ordinară din 29 septembrie, în suprafață de 77,55 metri pătrați. În locul acestui apartament, Macovei a propus să le fie repartizat – prin extindere de spațiu – unul mai mic, de 2 camere, iar cel de 3 camere și 77,55 mp să fie dat unei alte familii, care fusese deja în atenția consilierilor, dar și a comisiei. Însă în ședința ordinară de luna trecută, propunerea ca această din urmă familie să primească locuință a fost una controversată, dat fiind că existau ceva suspiciuni legate de adevărul din spatele documentelor transmise.

Și, în acest context, secretarul municipiului a încercat vineri să le explice consilierilor că amendamentul propus de Macovei nu este tocmai în regulă și că proiectul trebuie trimis la comisie și discutat, dat fiind că proiectul introdus pe ordinea de zi făcea referire la o cu totul altă situație. Cu toate acestea, liberalul Macovei a ținut-o pe a sa, anume că totul este legal, că familia în cauză are aviz favorabil din septembrie și cam asta e. „Eu nu am schimbat persoana. Am și spus, articolul nr 1 se abrogă, nu mai există articolul 1, și rămâne ce am citit”, a susținut acesta, iar atunci când i s-a atras atenția că actele din spatele proiectului privesc o altă persoană, Macovei a răspuns nonșalant: „Și ce? Atât familia C(…) cât și P(…) au avizul comisiei din precedentul proiect. Nu cred că e o problemă. (…) eu zic să supunem la vot amendamentul, e făcut foarte bine. În realitate amendamentul revine la proiectul inițial, din data de 29.09.2022. Da? Acel proiect are aviz. Întrunește condițiile, pentru că revine la forma inițială”.

Acestea fiind zise, s-a trecut la vot indiferent de lămuririle pe care le-a cerut social democratul Radu Nițu, dar și de intervenția primarului Cristi Valentin Misăilă. Ca nou președinte de ședință, viceprimarul Ana Maria Dimitriu s-a făcut că nu aude solicitarea primarului de a lua cuvântul înainte de vot. „Mărinimoasă”, i-a acordat cuvântul acestuia după ce deja lucrurile au fost stabilite, cu vot majoritar. „Tocmai ați votat o ilegalitate, vă „mulțumesc”! Nu m-am supărat, dar încă o dată dovediți că sunteți niște oameni care nu respectați legea. Asta v-o spun din capul locului. Acea persoană pentru care ați votat astăzi are sesizare penală pentru că a făcut declarații în fals în fața notarului public, referitor la situația lor socială. Noi avem sesizare penală făcută și acțiune în instanță pentru rezilierea contractului de închiriere, chiar pentru locuința din Revoluției 16. Cum puteți să dați o extindere la o familie care nici nu mai are dreptul legal la acea extindere? Noi în acest moment contractul îl avem reziliat, dumneavoastră dați o extindere la un contract care nu există. Dacă ați votat, încă o dată demonstrează că (…) pentru dumneavoastră legea nu există, legea este făcută doar pentru a fi încălcată după bunul plac, așa cum vă convine”, a subliniat edilul municipiului, care a avertizat că nu va semna contractul de extindere până când organele abilitate nu își vor spune cuvântul.

Povestiri despre trecut…

În ședința din 29 septembrie, familia în cauză într-adevăr era „în cărți” să primească extinderea de spațiu care tocmai a fost stabilită, însă totul a picat – sau mai bine spus a fost pus pe pauză – chiar la solicitarea unui alt liberal, Costel Bîrsan, care a propus retragerea de pe listă ca beneficiari „datorită raportului negativ al aparatului de specialitate al domnului primar”, „până la clarificarea mai detaliată a acestor probleme”. Între timp, nimeni nu a făcut vreo referire vineri la vreo clarificare, ci pur și simplu s-a modificat un proiect și s-a votat. Din ce se arăta în proiectul din 29 septembrie, devenit hotărâre acum modificată, aprobarea extinderii de spațiu acelei familii nu era în conformitate cu legea, în condițiile în care unul dintre copiii familiei primise deja sprijin pentru construirea unei locuințe și are în proprietate un teren de 400 mp, atribuit printr-o hotărâre de CL din 2020.

„Acest fapt contravine criteriilor de acces și deținerea unor locuințe aflate în proprietatea municipiului Focșani (…). S-a constatat că declarația notarială autentificată (…), emisă pentru toți membrii familiei, precum și actele depuse în susținerea cererii de solicitare extindere locuință, dar și cele depuse la încheierea contractului de închiriere contravin Legii locuințelor 114/1996 și a Regulamentului aprobat prin HCL 111/31.03.2022. Totodată, din ancheta socială privind situația socială și materială a familiei (…), care a fost atașată la cererea de extindere, reiese faptul că fiul, (…) locuiește în locuința socială situată în strada Revoluției (…). Față de cele menționate, această familie a fost notificată în sensul predării locuinței pe cale administrativă și s-a solicitat acționarea în instanță pentru reziliere de contract și evacuare, dar și plângere penală penală privind falsul în declarații, fapt ce a fost adus la cunoștința comisiei (…). Ulterior, doamna (…) a completat dosarul de extindere cu declarația notarială prin care declară că dorește scoaterea din contract a fiului (…), dar și a fiicei (…), motivat de faptul că nu mai locuiesc în spațiul locativ deținut cu chirie”, se explica în ce consta rezerva.

sursă video: Primăria Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?