GALERIE FOTO! Hramul Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, sărbătorit la Focșani

0
3208

La începutul zilei liturgice de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, joi, 13 octombrie 2022, în Catedrala Unirii din municipiul Focșani, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, în cinstea sfintei ocrotitoare a lăcașului de închinare.

Soborul slujitor a fost format din pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. paroh Florentin Răuță, pr. coslujitor Ioan Ploscaru, precum și alți clerici invitați.

Sărbătoarea hramului a continuat cu un concert de muzică religioasă corală, din seria Veniți să ne bucurăm de Domnul!, susținut de Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și de Corul de copii „Pastia” al Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani.

La eveniment a participat Ierarhul Buzăului și Vrancei, alături de numeroși preoți și credincioși vrânceni care apreciază muzica religioasă interpretată de formațiile corale din municipiu.

În deschidere a avut loc un scurt recital susținut de Corul de copii „Pastia”, aflat deja în al patrulea an de activitate, alcătuit din elevi care își dăruiesc din timpul lor artei, fiind apreciați la nivel local, dar și național, prin participarea la diferite evenimente de prestigiu.

A urmat apoi Corala Mixtă a Catedralei Unirii, înființată la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în anul 2019, și dirijată de diac. prof. Ionuț Drilia, care a prezentat o selecție de piese religioase compuse de Gavriil Musicescu, Nicolae Lungu, Ioan D. Chirescu și Gheorghe Danga, dedicate hramului lăcașului de cult în care formația corală dă răspunsurile la Sfânta Liturghie din duminci și sărbători.

După încheierea concertului, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, amintind despre viața în rugăciune și ascultare de sfaturile evanghelice a Sfintei Cuvioase Parascheva și despre faptul că așezarea sfintelor sale moaște la Iași, începând cu anul 1641, unde au rămas până astăzi – perioadă însoțită de numeroase minuni și ocrotiri –, semnifică voința ei însăși de a rămâne în mijlocul poporului român binecredincios și iubitor de sfinți.

De asemenea, Chiriarhul locului a felicitat cele două coruri pentru programul artistic realizat și pentru întreaga activitatea pe care o desfășoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here