Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

GALERIE FOTO: Nuntă tradițională, reconstituită la Muzeul Satului din Crângul Petrești

O nuntă tradițională a fost reconstituită, joi, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Satului Vrâncean organizate de Muzeul Vrancei în Crângul Petrești. A fost o zi specială care a adunat la Muzeul Satului ansambluri populare, meșteri populari, sculptori. A fost organizată și o mică degustare de vinuri cu producători din Odobești, Tenuta și Crama Dobrev. Vizitatorii au putut admira creațiile în lemn ale sculptorului Florin Cristea de la Vizantea și cele realizate din rădăcini de arbori realizate de Drina Pepene, de la Odobești.

Momentul special al zilei a fost recrearea unei nunți tradiționale, cu vornici, pârcălăbițe, miri, nași, socri mari și mici la Casa Vidra din Muzeul Satului. Am încercat să facem o nuntă aşa cum era obiceiul la noi, la vrânceni. Am avut ca punct de plecare un izvor al etnologului Ion Cherciu, din perioada interbelică, de unde ne-am inspirat. Am avut mai puţin de zece zile la dispoziţie pentru a organiza această nuntă, dar cred că am reuşit. Am creat un scenariu, am pregătit mirele, mireasa, socrii mari şi mici. Am găsit chiar şi un bătrân dintr-un sat învecinat, care a spus ‘Iertăciunea’ şi ‘Colocăşia’, un fel de rugăciuni populare specifice nunţii. Evenimentul a inclus tradiţii legate de gătitul miresei, aruncatul colacului, primirea mirilor, exact cum se făcea odată, cu vornic, cu pârcălăbiţe şi tot alaiul, a declarat pentru AGERPRES, preotul Ştefan Aga, membru al Ansamblului Folcloric Poarta Vrancei, care a organizat această nuntă tradiţională.

Pe scena din Muzeul Satului au urcat artiști din toate zonele județului: Ansamblul „Comoara Vrancei” din Năruja, Ansamblul „Chipăruşul” din Nereju, Ansamblul „Sânzienele” din Dumitreşti, Ansamblul „Brâul de la Jitia”, Grupul de elevi al Şcolii Gimnaziale din Jariştea, Formaţia „Muguraşii” din Chiojdeni, Grupul de copii din Andreiaşu de Jos, Formaţia de dansuri „Poarta Vrancei” din Vidra, Grupul de elevi al Şcolii Gimnaziale din Bilieşti, Ansamblul „Rapsodia Vultureană” din Vulturu, Ansamblul „Mocăneii” al Centrului Cultural „Simion Mehedinţi” din Soveja, Formaţia „Buciumaşii” din Spulber şi Formaţia „Nistoreanca”.

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, i-a felicitat pe managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă, pe primarii și viceprimarii de la Biliești, Vidra, Nistorești, Jariștea, Vârteșcoiu Vrâncioaia și Odobești, dar și ceilalți actori locali care au pus umărul la reușita acestui eveniment de excepție pentru promovarea valorilor tradiționale din județ. Am întâlnit astăzi oameni dragi, copii talentați, artiști desăvârșiți și vrânceni dornici să păstreze tradițiile de odinioară. În Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești a avut loc un adevărat regal al culturii și tradiției locale de pe aceste meleaguri pe care le-a binecuvântat Dumnezeu, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?