Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Directoarea de la Liceul Auto din Focșani își însoară băiatul

Luminița Balaban, directoarea de la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focșani își însoară băiatul. Mihail Silviu Balaban este medic stomatolog, a terminat de ceva timp Facultatea de Medicină Dentară la Iași, este fost absolvent al Colegiului Național Unirea și a decis să își unească destinele cu Sorina Radu, profesor pentru învățământul primar. Dacă Silviu este un iubitor al sportului, dansului și al șofatului, viitoarea sa soție, Sorina este preocupată de limba engleză. Un lucru este comun: amândoi iubesc animalele și se preocupă de cele fără stăpân, precum și de castrarea și găsirea de stăpâni pentru acestea. Profesoara Luminița Balaban, care este și consilier local în cadrul Consiliului Local Focșani, ne-a spus că va fi soacră mare sâmbătă, 30 iulie. Cununia religioasă a celor doi tineri va avea loc la Catedrala Sfânta Parascheva din Focșani, iar apoi vor petrece în stil românesc începând cu ora 20.30 la Restaurantul Laguna. Așa cum scrie în invitație, nașii celor doi vor fi Adriana și George Sima și Simona și Raul Rașcu. Sunt așteptați să participe la eveniment rude, prieteni, colegi de școală ai celor doi miri, dar și din partea directoarei, precum și mulți apropiați, consilieri locali și chiar nume importante din politica de pe Milcov.

Monitorul de Vrancea le urează celor doi miri „Casă de Piatră!” sănătate, copii frumoși și trai bun!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?