Ioana Gavrilă, absolventă a Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” din Focșani, este una dintre cele șase candidate care au obținut 10 pe linie la examenul de Evaluare Națională de anul acesta. Originară din Focșani, adolescenta spune că a avut „o copilărie ca oricare alta”, doar că i-a plăcut întotdeauna să… creeze. „Am înclinat către domeniul artistic încă de când eram mică. Am făcut desen, pian, puțin dans… și am descoperit o pasiune pentru design. Îmi place să fac haine, să le cos, să le schițez… Probabil faptul că părinții mei lucrează în domeniu m-a ajutat foarte tare. Părinții sunt ingineri, dar lucrează în domeniul confecțiilor. Văzând-o pe mama cum lucra, am prins curaj și am început și eu să creez haine. La început, ceream ajutorul, ulterior am simțit că sunt mai confortabilă să am propriul proces”, consideră Ioana.
Încă de la grădiniță, Ioana a fost un copil silitor, dornic să învețe, să descopere lucruri noi și să fie „mereu cea mai bună”. Începând cu clasa a I-a, sub îndrumarea învățătoarei Maria Cojanu, adolescenta a participat la diferite concursuri școlare, precum „Luminamath” , „Comper”, și chiar la Olimpiada de Juniori, experiențe care au ajutat-o să-și fixeze și mai bine cunoștințele acumulate la clasă. Dorința de a fi un elev de 10 s-a păstrat și în gimnaziu, motiv pentru care Ioana a participat atât la concursuri școlare, cât și la olimpiade, unde a obținut rezultate bune.
Pentru ajutorul și sprijinul emoțional pe care le-a primit în toți cei patru ani de gimnaziu, Ioana îi este recunoscătoare dirigintei ei, prof. Nicoleta Soare. Însă o contribuție importantă în dezvoltarea ei intelectuală și emoțională au avut și ceilalți profesori de la clasă cărora „vreau să le mulțumesc pentru faptul că m-au ajutat în acești ani școlari. Cred că fiecare materie în parte m-a ajutat la dezvoltarea personală, să înțeleg cum să învăț, să înțeleg ceea ce trebuie să dezvolt mai mult la mine și ce trebuie lucrat mai mult. Cred că orice lecție de istorie învățată m-a ajutat și la compunerile imaginative, și la înțelegerea textului. Fiecare profesor a avut câte un rol în viața mea și vreau să le mulțumesc tuturor pentru cei patru ani pe care i-au petrecut alături de mine”.
„Nu simt că am depus un efort suplimentar extraordinar”
Modestă, cu foarte mult bun simț și calculându-și fiecare cuvânt pe care-l rostește, Ioana spune că, deși își dorea 10 și la Limba și literatura română, și la Matematică, nu a avut curajul să spună acest lucru cu voce tare decât după ce a văzut rezultatele de la Evaluarea Națională. Dacă la Limba și literatura română „îmi era cel mai frică, cu toate că, după ce am ieșit din examen, m-am verificat repede cu niște colegi și era totul bine. Eram destul de mândră de compunerea mea, de secvența descriptivă, și de exercițiile de la literatură, cu exepția unuia”, Matematica a fost „ca o pauză pentru mine.
Mă simt mult mai confortabilă la Matematică. M-am verificat, mi-am ascuns răspunsurile ca să nu fiu influențată de propria gândire, și eram destul de sigură că o să iau 10”. Și în acest an, rezultatele de la Evaluarea Națională au fost afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, fiecărui candidat revenindu-i câte un cod pe baza căruia și-a putut afla notele. După ce a aflat că media generală de la Evaluarea Națională este 10, Ioana s-a bucurat la superlativ: „atunci când am văzut, oarecum nu-mi venea să cred pentru că lucrasem atât de mult și, în sfârșit, munca mea avea oarecum o formă. Nu cred că am depus un efort suplimentar extraordinar. Nu am stat în casă toată ziua. Am făcut cum am crezut, astfel încât să fiu confortabilă și rezultatele au venit oarecum natural”. Atrasă fiind de științele exacte, Ioana se va îndrepta către Colegiul Național „Unirea” Focșani, profil mate-info.
În vacanța de vară, tânăra și-a propus să se înscrie la cât mai multe „oportunități de voluntariat”, precum Boovie sau activitățile desfășurate la Biblioteca pentru copii, să iasă cu prietenii, să-și cunoască noii colegi de la liceu și să creeze haine. Deși sunt câțiva colegi de la gimnaziu pe care-i va întâlni și la colegiu, Ioana își dorește să păstreze legătura cu toți colegii de clasă cărora la transmite „succes în continuare”, sperând că „au intrat la liceele la care voiau”. Ioana este mezina familiei Gavrilă, având o soră mai mare cu 9 ani. Pentru faptul că i-au citit povești, au învățat-o să citească de la o vârstă mică și au susținut-o să-și descopere și să-și fructifice pasiunile, adolescenta le este profund recunoscătoare părinților.
„Cred că lor trebuie să le mulțumesc cel mai mult pentru că încă de mică m-au ajutat și m-au îndrepat către această latură. Părinții mei nu m-au forțat niciodată să învăț. M-au ajutat doar să văd că nu este ceva urât în asta. Vreau să le mulțumesc pentru că mi-au arătat această lume a ficțiunii, pentru că m-au învățat toate lucrurile creative pe care le fac acum și pentru că m-au susținut întotdeauna. Le mulțumesc pentru că m-au susținut și pentru că o să mă susțină în continuare”, a mai spus Ioana.
O felicităm pe Ioana Gavrilă pentru rezultatele deosebite obținute la Evaluarea Națională și-i dorim succes!