Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Canalul Siret-Bărăgan devine realitate

Comisia Tehnico-Economică din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avizat documentația privind reabilitarea Canalului Siret-Bărăgan pe tronsonul Haret-limită cu localitatea Garoafa. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, ministrul Agriculturii, Adrian Ionuț Chesnoiu, l-a asigurat pe prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, de faptul că demersurile făcute sistematic au ajuns la București și că reabilitarea Canalului va fi făcută prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații. Mai mult, prefectul Nicușor Halici împreună cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare Vrancea au reușit să adauge la tronsonul inițial o distanță suplimentară de nouă kilometri. Valoarea lucrărilor de reabilitare a fost estimată la aproape 600 milioane lei (120 milioane euro). Prefectul Nicușor Halici ține să mulțumească Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin ministrul Adrian Ionuț Chesnoiu pentru tot sprijinul și implicarea de care a dat dovadă pentru realizarea acestui obiectiv de importanță națională. Realizarea Canalului Siret-Bărăgan ar permite irigarea a 500.000 până la 700.000 de hectare de teren din Câmpia Română şi obţinerea unor economii de 50% la energie, deoarece transportul apei în sistemele de irigaţii se va face preponderent gravitaţional şi mai puţin prin pompare. Totodată, canalul ar putea fi exploatat şi turistic, precizează comunicatul Prefecturii Vrancea.

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, a anunțat că este vorba de o porțiune de 18 kilometri din Canalul Siret-Bărăgan care va fi finanțată pentru lucrări de investiții, în urma deciziei de joi a Consiliului Tehnico-Economic (CTE) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Este vorba despre tronsonul dintre km 5 și km 23. „Le mulțumesc premierului României, Nicolae Ciucă și ministrului Agriculturii, Adrian Ionuț Chesnoiu pentru susținerea acordată Vrancei în ceea ce privește canalul Siret-Bărăgan. Investiția va fi una care va aduce beneficii imense agriculturii vrâncene!, a transmis președintele CJ, Cătălin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?