Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: Fotbal județean – Victoria Gugești este noua campioană a Vrancei!

  • Inizio Focșani – Victoria Gugești 1-1 (1-1)

Inizio Focșani: Mihalache – Lăluciu, Grama, Stan, Mihai (67 Țîrlea) – Mazilu, Bîra, Isac, Remus Popa – Sergiu Sava, Lechea (18 Tinică, 75 Paraschiv).

Antrenori, Cristinel Ionel și Răzvan Duțu.

Victoria Gugești: Gabi Ciubotaru – Mihăilă, Milea, Gurău, Duca (73 Dediu) – Liviu Dumitriu (61 Ciprian Dumitriu), Salaoru, Florin Ciobotaru (46 Stanciu), Mănăilă (78 Budeanu) – Hoțoi, Costin.

Antrenori, Octavian Bucătaru, principal și Săndel Vasile, secund

Inizio Focșani și Victoria Gugești au terminat la egalitate partida din ultima etapă a ediției de campionat 2021-2022, jucată sâmbătă, de la ora 18:00 pe stadionul din Mircești. Golurile au fost marcate în prima repriză, în minutul 32 de Salaoru care a reluat în poarta lui Mihalache mingea respinsă după o lovitură de colț, și în minutul 43 de Isac, jucătorul care a făcut cărare pe partea stângă a apărării Gugeștiului și, din careu a trimis mingea în poartă pentru 1-1. A fost un meci sub nivelul așteptărilor și ca număr de goluri și ca prestație a echipelor și a multora dintre jucători.

În aceste circumstanțe, a impresionat, totuși, jocul impecabil al lui Rodinel Stan, excelent și în apărare, ca și la mijloc, acolo unde a urcat pentru ultima parte a întâlnirii. Partida a avut foarte puține ocazii de gol. Au fost două în primele două minute: în minutul 1, Costin a pătruns pe stânga și din unghi a tras pe joc, obligându-l pe Mihalache să prindă în doi timpi; în minutul 2, Isac i-a aruncat mingea lui Lechea peste apărarea Victoriei, dar lobul vârfului de la Inizio a dus-o peste transversală. Iar în minutul 58, Rodinel Stan l-a oprit prin fault pe Hoțoi, la 18 metri de poarta lui Mihalache iar din lovitura liberă care a urmat Liviu Dumitriu a trimis mingea în transversală. În minutul 75, Gabi Ciubotaru a ieșit la marginea careului și a ajuns cu o secundă mai devreme decât Remus Popa la o minge pe care extrema lui Inizio o putea duce în gol! Au arbitrat Valentin Toader, la centru asistat de Cristian Voicu, din Lotul Ligii a 2-a, și Ionuț Paraschiv. Observatorul meciului a fost Cristinel Rusu.

De la fiecare echipă a lipsit câte un jucător foarte important! De la Inizio, Ștefan Lupu, suspendat după ce a primit cartonaș roșu în partida de la Adjud, cu CSM 1946 și de la Victoria Gugești, Răzvan Crăciun, care a fost plecat din țară.

Cu egalul obținut la Mircești, Victoria Gugești și-a menținut avansul de un punct față de Inizio – campioana din 2021 și a câștigat titlul de campioană a Vrancei în ediția de campionat 2021-2022.

Victoria Gugești va juca barajul de promovare în Liga a 3-a cu campioana județului Buzău, în sistem tur-retur, la 18 iunie și 25 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?