Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

De la o ceartă cu soția, un vrâncean și-a strâns bunica de gât și și-a amenințat cu moartea ambii bunici

Un bărbat de 35 de ani din Bordești a provocat un scandal monstru cu familia sa, scandal din care nu au lipsit agresiunile, înjurăturile, ba chiar amenințările cu moartea. Părți vătămate în dosar au fost soția sa și bunicii în casa cărora locuia, totul pe fondul consumului de alcool. Inițial, supărarea bărbatului a fost îndreptată doar împotriva soției sale. Din ce se arată în rechizitoriu, totul a escaladat după ce femeia s-a refugiat la bunicii bărbatului, care au intervenit pentru a o apăra, moment în care inculpatul a împins-o pe bunica sa, a lovit-o de două ori cu pumnul  în piept şi a strâns-o cu ambele  mâini de gât. Mai mult, furios că bunicul său, care era imobilizat la pat, i-a atras atenția asupra comportamentului, bărbatul s-a dus într-o magazie și a pornit polizorul ascuțind mai mult cuțite și topoare, după care a venit în fața casei, s-a așezat pe scări cu un topor și mai multe cuțite asupra sa, amenințând persoanele prezente. 

De aici, a fost anunțată poliția, dar la sosirea oamenilor legii bărbatul a intrat în casă, de unde a fost scos „pe sus”. Întrucât inclusiv în prezența polițiștilor bărbatul a continuat să profereze amenințări la adresa membrilor familiei sale, acesta a fost dus la Secția de Psihiatrie. După acest „sejur”, bărbatul nu a recunoscut nimic din acuzații. Acesta a explicat că de fapt totul este un complot, motivul fiind că bunicii săi vor să anuleze un contract de vânzare-cumpărare pe care îl aveau încheiat și că, de fapt, el a fost înjurat și amenințat. Totodată, acesta a spus că atunci când poliția era la poarta sa, el de fapt dormea liniștit, deoarece era obosit după o zi de muncă, și că s-a trezit cu cătușe la mâini și dus la psihiatrie. 

În ciuda acestor explicații, instanța l-a găsit vinovat pentru violență în familie și două fapte de amenințare: „(…) stabileşte inculpatului (…) o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, (persoană vătămată …), o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, (persoană vătămată …), o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, (persoană vătămată …). (…) constată că infracţiunile pentru care inculpatului (…) i-ai fost aplicate pedepsele sunt concurente. (…) dispune aplicarea pedepsei mai grele de 5 luni închisoare, care va fi sporită cu o treime din totalul celorlalte urmând să execute o pedeapsă de 7 luni închisoare. (…) dispune amânarea aplicării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) admite în parte acţiunea civilă intentată de partea civilă (…) şi obligă inculpatul (…), la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 4.000 lei reprezentând daune morale. (…) lasă nesoluţionată acţiunea civilă intentată de partea civilă (…). (…) obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 500 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?