Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

FOTO: Volei – Nimic surprinzător: fetele Focșaniului, încă o dublă victorie în două zile!

Sâmbătă, 26 februarie, în Sala LPS, 3-2 cu Academia de Volei Tomis Constanța în Divizia A2, duminică, în deplasare, 3-1 cu LPS Piatra Neamț

  • CSM Focșani 2007 – Academia de Volei Tomis Constanța 3-2 (25-14, 25-22, 20-25, 17-25, 16-14)

Formația CSM Focșani 2007: Claudia Popa, Ioana Dimofte, Denisa Cara, Cătălina Ciubotaru, Ilinca Știrbu, Andra Damaschin, Alessia Sima, Delia Pădurean, Ioana Bădin, Valeria Robu, Flavia Obodariu, Miruna Pușcă, Alexandra Diac. Antrenori, Cătălin Știrbu, Marian Apostu, Cosmin Popa.

Întâlnirea dintre CSM Focșani 2007 și Academia de Volei Tomis Constanța din runda a 13-a a primei faze a Campiontului Diviziei A 2 la volei feminin, care a avut loc sâmbătă, 26 februarie în Sala Liceului cu Program Sportiv, a avut un început debordant pentru gazde. Și-au adjudecat primul sfert la 14, fără vreo dificultate din partea unei echipe cu mai multe senioare în lot. Au câștigat și setul al doilea care a fost, totuși, mai disputat, cu egalitate la 20, însă fetele Focșaniului au arătat că au maturitatea să joace la victorie finalurile de set strânse: 25-22. Următoarele două seturi au adus pe teren o echipă a Constanței care și-a pus în valoare atu-ul taliei superioare care i-a permis să-și domine adversarele la fileu, și în apărare și în atac. Constanța a egalat la 2, cu seturile 3 și 4 câștigate la 20 și 17. În setul scurt, CSM 2007 a jucat la nivelul său cel mai bun și, cu susținerea frenetică la spectatorilor, s-a impus într-un final memorabil: 16-14 în set și 3-2 în meci!

Între spectatorii care au încurajat formația focșăneană s-a aflat și primarul Cristi Valentin Misăilă, însoțit de cele două fiice ale sale.

  • LPS Piatra Neamț – CSS Focșani 1-3 (25-21, 22-25, 16-26, 13-25).

Echipa CSS Focșani: Claudia Popa, Ioana Dimofte, Riana Bobeică, Denisa Cara, Cătălina Ciubotaru, Ilinca Știrbu, Andra Damaschin, Alessia Sima, Ioana Bădin, Valeria Robu, Flavia Obodariu, Miruna Pușcă, Alexandra Diac.

Antrenori, Cosmin Pop, Cătălin Știrbu, Marian Apostu.

Duminică, 27 februarie, în ultimul joc al sezonului regulat al Campionatului Național al junioarelor, fetele Focșaniului, aceleași care întrecuseră cu o zi mai devreme Academia de Volei Tomis Constanța. în Divizia A2, au întâlnit în deplasare pe LPS Piatra Neamț. Așa cum era previzibil, focșănencele au câștigat, scor, 3-1. Primele două seturi au fost mai echilibrate și încheiate la mici diferențe de scor: 25-21 și 22-25. Următoarele două au fost mult debalansate în favoarea oaspetelor care s-au impus cu 25-16 și 25-13.

CSS Focșani a încheiat pe locul al doilea în seria A a Campionatului Național și așteaptă stabilirea componenței turneului semifinal. Și-au propus ca obiectiv accederea în turneul final și, dacă își vor păstra forma sportivă și bucuria de a juca volei ca și până acum, se pot califica în ultimul act al ediției 2021-2022 al Campionatului Național al junioarelor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?