Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

După rachetele antigrindină urmează Unitatea de Creștere a Precipitațiilor Moldova. Sunt folosite torțe pirotehnice care împrăștie iodură de argint

Toate punctele de lansare a rachetelor antigrindină din Vrancea și Galați vor fi operaționale din acest sezon de combatere a căderilor de grindină. Pentru prima dată de la implementarea acestui proiect, vor fi operaționale toate cele 20 puncte de lansare din cele două județe, aparținând de Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea. Până acum au fost operaționale doar 10 dintre acestea, respectiv 8 în Vrancea și 2 în Galați. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) arată în raportul pentru anul trecut că au fost lansate 709 rachete de la cele zece puncte de lansare operaționale. Punctele de lansare a rachetelor antigrindină din Vrancea se află în localitățile Sihlea, Milcovul, Bordeasca Veche, Vulturu, Panciu, Bolotești, Varnița, Țifești, Ruginești, Vîrteșcoiu, Urechești și Vânători. Prin intermediul celor 12 puncte de lansare sunt protejate peste 150 mii hectare numai la nivelul județului Vrancea. La nivelul județului Galați sunt operaționale punctele de lansare de la Poiana, Nicorești Tg. Bujor, Cuca, Corni, Drăgușeni, Ghidigeni și Băneasa. „Au fost alocate fonduri și, din acest sezon de combatere a căderilor de grindină, vor fi operaționale toate cele 20 de punte de lansare a rachetelor antigrindină din care 12 în Vrancea și 8 în Galați, conform studiului de fezabilitate inițial”, ne-a spus directorul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova II, Ion Marin.

Anul acesta vor fi alocate fonduri de la Ministerul Agriculturii și pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru înființarea unui grup de combatere antigrindină în zona legumicolă Matca din Galați. Înființarea acestuia era prevăzută de la demararea proiectului însă a fost blocat până acum din cauza restricțiilor impuse de prezența unei unități militare în această regiune. În urma demersurilor făcute în ultimii ani și după obținerea avizelor necesare, în acest an vor fi realizate documentațiile necesare pentru înființarea acestui grup de combatere antigrindină pentru zona Matca, cu mai multe puncte de lansare a rachetelor antigrindină care vor asigura protecția localităților din acest bazin legumicol.

Un raport AASNACP menționează că rentabilitatea investiției în servicii de protecție antigrindină prin tehnologia rachetelor antigrindină variază între 1:7 și 1:14 (pentru un leu investit, se salvează alți 7 lei, respectiv 14 lei), în funcție de tipul și suprafața culturii. „În general, eficiența economică a infrastructurii antigrindină variază în funcție de costurile de înființare/operare/exploatare și întreținere, de condițiile meteoclimatice din sezonul de combatere a căderilor de grindină, precum și de numărul și calitatea intervențiilor active în atmosferă din sezon. Astfel, costul serviciilor de intervenție activă în atmosferă, pentru fiecare sezon de combatere a căderilor de grindină, a variat între 9-19 eur/ha, funcție de factorii amintiți. Pentru anul 2020, costul total al serviciilor de combatere a căderilor de antigrindină pentru culturile din zona protejată, a fost de 71 lei/ha, echivalentul a cca 14 eur/ha”, arată raportul AASNACP.

Proiect pentru stimularea precipitațiilor

Ministerul Agriculturii vrea să aloce, în acest an, un milion de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Unitatea de Creștere a Precipitațiilor Moldova. Este vorba despre programul prin care se intenționează creșterea precipitațiilor prin folosirea aviației. Primele studii au fost realizate la începutul anilor 2000 iar anul trecut AASNACP a început etapa a doua de implementare a „Programelor experimentale prin experimente locale de mică amploare pentru creșterea / uniformizarea precipitațiilor în România”. În această etapă au fost realizate experimente locale de mică amploare și teste integrate privind aplicația de creștere a precipitațiilor cu utilizarea tehnologiei aviației. Aceste experimente de stimulare a precipitațiilor au utilizat o aeronavă de tip Piper Cheyenne ce a fost special modificată pentru intervenții active în atmosferă. „Aceasta poate căra pe aripi 12 torțe pirotehnice care împrăștie iodură de argint pentru stimularea precipitațiilor și pe partea de jos aeronava are atașate trei sisteme de împrăștiere a cartușelor rejectabile. Fiecare sistem poate duce până la 102 cartușe rejectabile cu iodură de argint”, se arată în prezentarea evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?