Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

L-AȚI VĂZUT? Bărbat din Popești, cunoscut cu probleme psihice, dat dispărut de fratele său

Un bărbat din Popești, în vârstă de 53 de ani, a dispărut de la domiciliul în care locuia împreună cu fratele său. Potrivit acestuia din urmă, Lucian Mocanu a plecat în data de 14 ianuarie de acasă, însă la câteva zile, pe 26 ianuarie, a fost văzut într-o stație de autobuz din localitate. Nu este pentru prima dată când bărbatul de 53 de ani, care este cunoscut cu probleme psihice, pleacă de acasă, mai spune fratele acestuia. La momentul dispariției, bărbatul era îmbrăcat cu haine închise la culoare – geacă și pantaloni, în cap avea un fes și era încălțat cu adidași. Conform celor relatate de fratele său, bărbatul nu se desparte de o geantă închisă la culoare, cu dungi roșii și albe. Bărbatul dispărut avea asupra sa mai multe acte – buletinul, carnetul de sănătate, livretul militar etc. Cei care au informații sunt rugați să sune la 0787.279.608 – Gică Mocanu.

UPDATE! „La data de 31 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Popești au fost sesizați direct de către un bărbat din comuna Dumbrăveni, cu privire la faptul că fratele său, MOCANU LUCIAN, în vârstă de 53 de ani, din comuna Popești, în cursul zilei de 14 ianuarie a.c., a plecat voluntar de la domiciliu afirmând că dorește să se interneze într-o unitate medicală de specialitate și nu a mai revenit. La data de 28 ianuarie, persoana care a făcut sesizarea a mers la unitatea medicală de unde a aflat că fratele său nu a fost internat în luna ianuarie a.c.. La data dispariţiei bărbatul purta o pereche de pantaloni negri, geacă culoare neagră, căciulă neagră iar în picioare purta pantofi sport de culoare închisă. Semnalmente: înălţime 1.80 m, greutate 80 kg, păr cărunt, ochi albaștri, faţă ovală. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.” Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?