Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Iluminat public modern pentru locuitorii orașului Mărășești

Orașul Mărășești va beneficia de iluminat public modern. Primăria Mărășești are în derulare un amplu proiect ce vizează creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la sistemul de iluminat public din oraș. Valoarea investiției este de 831 de mii de lei. „Lucrările din cadrul acestui proiect constau în: înlocuirea lămpilor cu consum ridicat de energie electrică cu lămpi cu eficiență energetică ridicată, durată mare de viață și asigurarea confortului corespunzător (LED); Achiziționarea și instalarea sistemului de telegestiune a iluminatului public; Creșterea gradului de securitate a populației și a gradului de siguranță a circulației rutiere și pietonale; Scăderea consumului anual de energie primară în iluminatul public; Scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră; Diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; Reducerea costurilor aferente consumurilor de energie electrică; Utilizarea eficientă a energiei prin îmbunătățirea performanțelor energetice; Creșterea standardului de viata a populației Orașului Mărășești“, se arată în descrierea pe scurt a investiției.

La nivelul orașului Mărășești se află în derulare mai multe obiective de investiții. Este vorba, printre altele, despre proiectul de investiții privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Casei de Cultură „Emanoil Petruț”. Finanțarea investiției este asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea estimată a investiției este de peste 3,6 milioane de lei, plus TVA. „Reabilitarea acesteia înseamnă o reușită pentru noi, deoarece clădirea este una emblematică pentru orașul Mărășești“, a declarat primarul Valerică Chitic.

Totodată, Primăria Mărășești are în derulare obiectivul de investiții „Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Mărășești, județul Vrancea”. În cadrul proiectului vor fi reabilitate blocurile B1, Sc. C Bl B2, Sc. A, B, C, situate pe strada Garoafei. O altă investiție pe care Primăria Mărășești o are în derulare este „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr. 3 din orașul Mărășești, județul Vrancea“. Grădinița va fi reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente necesare desfășurării activității didactice datorită unei finanțări de peste 3,7 milioane lei, asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?