Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Frații care au omorât o femeie de 70 de ani în Câmpineanca au fost condamnați la peste 10 ani de închisoare

Condamnare pe fond pentru cei doi frați din județul Vaslui, care în iarna anului 2019 au ucis o femeie de 70 de ani, în Câmpineanca. Cei doi lucrau ca zilieri în zonă, iar furia asupra femeii s-a revărsat în momentul în care aceasta ar fi refuzat să întrețină orice fel de relații sexuale. Așa că au bătut-o și au lăsat-o să agonizeze ore întregi pe un câmp, în apropierea barăcii unde aceasta locuia și unde a și fost găsită câteva zile mai târziu. Ambii frați, care acum au 30 și, respectiv 26 de ani, au fost trimiși în judecată pentru omor și tentativă de viol. Tânărul de 26 de ani este acuzat și de furt calificat, după ce a sustras buletinul victimei. Pe lângă condamnările la închisoare cu executare, cei doi au fost obligați să plătească despăgubiri familiei victimei, precum și cheltuieli judiciare.

Frații au fost reținuți și arestați la câteva zile de la faptă, ulterior au fost plasați sub control judiciar, după care la momentul trimiterii în judecată instanța a admis solicitarea procurorilor și a dispus din nou ca aceștia să fie arestați preventiv. „Condamnă pe inculpatul R. V., pentru omor, la 12 ani închisoare. (…) tentativă la viol, la 3 ani închisoare. (…) furt calificat, la 1 an închisoare. (…) contopeşte pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, de 1 an şi 4 luni zile închisoare, în final urmând să execute pedeapsa principală de 13 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Condamnă pe inculpatul R. M., pentru omor, la 10 ani închisoare. (…) tentativă la viol, la 2 ani şi 6 luni închisoare (…). contopeşte pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, de 10 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa principală de 10 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal. (…) deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor R. V. şi R. M. perioada arestării preventive, de la 13.05.2020 la zi. (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii R. V. şi R. M. în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare. Obligă inculpaţii R. V. şi R. M. în solidar, la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale către părţile civile D. G. M., G. G., R. V., A. R., R. I.. (…) obligă inculpaţii la câte 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în hotărârea instanței de fond, care poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Din ce se arată în motivarea sentinței, așa cum a fost preluată de rolii.ro, cei doi frați din Vaslui lucrau în Câmpineanca ca zilieri, la tăiat la vie. În timpul anchetei s-a stabilit că inculpatul în vârstă de 30 de ani mai fusese la muncă în zonă, ocazie cu care o cunoscuse pe victimă, care locuia de mai bine de 10 ani pe raza comunei și lucra cu ziua pe la diverse persoane din localitate. Și, chiar dacă inițial se bănuia că cei doi inculpați băuseră în acea zi – 15 decembrie 2019 – împreună cu victima, la un bar din localitate, la autopsie s-a stabilit că „în momentul decesului, sângele și urina victimei nu conțineau alcool etilic”. În timpul anchetei, cei doi frați nu au recunoscut faptele, însă ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost pus cap la cap cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă și de declarațiile martorilor. Inculpații au fost monitorizați câteva zile, reieșind că s-au pus de acord ca vină să fie aruncată asupra celui mai tânăr dintre ei, chiar dacă acesta era cunoscut cu antecedente penale.

În dimineața zilei de 15.12.2019, inculpații B. B. și A. A. au consumat băuturi alcoolice la dormitor, în jurul prânzului plecând către magazinul din satul Cîmpineanca, (…), unde au mai consumat alcool. În timp ce inculpații se aflau în fața magazinului, a venit și persoana vătămată R. M., pe care aceștia o cunoșteau, fiind rude mai îndepărtate, în anii anteriori B. B. întreținând raporturi sexuale cu aceasta. Toți trei au stat în fața magazinului, consumând împreună alcool. În jurul orei 15.00, inculpatul B. B. i-a solicitat, de mai multe ori, persoanei vătămate să meargă acasă, pentru că sunt neamuri, R. M. refuzând. Deoarece B. B. insista ca persoana vătămată să-l însoțească, în apărarea acesteia a intervenit martorul I. I., care i-a solicitat să o lase în pace pe R. M., martorul fiind ignorat de inculpați. Având în vedere că R. M. nu a fost de acord să-i însoțească, inculpații au plecat, în jurul orei 15.08, îndreptându-se spre locul de cazare, persoana vătămată plecând din fața magazinului după cca. 20 de minute. Baraca în care locuia persoana vătămată se află în drumul care duce spre ferma (…) în apropiere de podul spre satul Pietroasele. După ce au plecat de la magazin și înainte de a ajunge la pod, inculpații au cumpărat de la un localnic țuică, într-o sticlă de 5 l. Persoana vătămată a ajuns în apropierea podului în jurul orei 15.50, loc unde s-a întâlnit cu inculpații, aceștia însoțind-o către baracă. Pentru că imobilul nu era racordat la energie electrică, A. A. a folosit telefonul mobil, pentru a ilumina spațiul.

          Conform primei declarații a inculpatului A. A., toți trei s-au așezat pe patul aflat în apropierea ușii de acces, persoana vătămată fiind la mijloc, continuând să mai consume alcool. După un timp, inculpatul A. A. i-a solicitat persoanei vătămate să întrețină raporturi sexuale. Deși R. M. nu a fost de acord, A. A. a început să tragă de ea și să încerce să o dezbrace de pantaloni, tăvălindu-se prin pat. Deoarece nu a reușit să aibă erecție, A. A. i-a solicitat să îi facă sex oral, cerere cu care R. M. nu a fost de acord, împrejurare în care inculpatul a început să o lovească peste față. Conform declarației inculpatului A. A., persoana vătămată a reușit să fugă din baracă înspre pod, ei plecând după ea, au prins-o și au tras-o înapoi spre baracă, de mâini, R. M. mergând pe picioarele ei, circumstanță în care aceasta și-a pierdut cizmele (…). După ce au adus-o în baracă, B. B. a împins-o pe pat și i-a solicitat să-i facă sex oral, aceasta refuzând, împrejurare în care inculpații au început să o lovească pe R. M., mai multe lovituri fiind aplicate de inculpatul A. A., cu palmele și pumnii peste față, cap, gât, totodată smulgându-i din păr (…). Inculpatul A. A. a mai declarat că, după ce au bătut persoana vătămată, au plecat și au lăsat-o în viață, agonizând pe pat. La plecare, inculpatul A. A. a observat lângă pat cartea de identitate a victimei, pe care a luat-o”, se arată în motivarea hotărârii de condamnare.

De menționat că în același document se reține că pe tot parcursul anchetei, dar și în timpul procesului, frații vasluieni au avut declarații contradictorii, însă au admis că cel puțin unul dintre ei a lovit victima, care era în viață după ce au plecat de la locul faptei. Ultima dată, cei doi au fost audiați în ședința publică din martie anul acesta, când nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?