Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Cea de-a șasea ediție a Festivalului s-a încheiat, misiunea Boovie continuă!

Timp de trei zile, în perioada 27 -29 august 2021, Focșaniul a fost gazda celei de-a șasea ediții a Festivalului Concurs de Book Trailere Boovie. La startul ediției din acest an s-au înscris 230 de echipe din 39 de județe ale țării și au finalizat realizarea în termen a trailerelor 161 de echipe din 27 de județe, Republica Moldova, Italia si Spania.

Cel mai bine au descris festivalul din acest an chiar participanții:  „provocator”, „emoționant”, „copleșitor”, ”am trăit trei zile la Focșani, la Boovie, ca într-o bulă a binelui, îmbibați de frumos și energii pozitive”.

După festivitatea de deschidere, care a avut și o componentă de social-awareness prin lansarea proiectului BEEHERE, seara s-a încheiat cu un electrizant concert al trupei „Noaptea Târziu”, care i-a antrenat la dans și într-un dialog interactiv atât pe elevi, cât și pe profesori, În timpul zilei de sâmbătă, elevii și profesorii au participat la numeroase workshopuri, ateliere și întâlniri memorabile.       Carismaticele Paula Herlo și Carmen Uscatu au transmis mesaje de puternic impact emoțional și moral celor peste 500 de persoane prezente în Piața Unirii, profesorii s-au întâlnit cu două nume importante din învățământ, Doru Căstăian și Marcel Bartic, elevii au avut oportunitatea să se bucure de workshopuri realizate de traineri de excepție, precum Florentina Bratfanof, Cătălin Anchidin, Cătălin Isbașe, Andrada Strugaru, Adelina Miron, care a gestionat și echipa de presă a festivalului, Adrian Ciglenean, Olimpia Săpunaru, Adrian Damian, Bogdan Trifan, Silvia Vrânceanu, Marina Vasilof.

Elevii de la secțiunea Boovie Kids, care au realizat book-trailere pentru romanul „Lămâi, cărți și prieteni” au participat la o întâlnire în direct cu autoarea Sally J. Pla, care le-a apreciat și popularizat produsele filmice. În cea de-a doua seară, participanții au fost invitați să vizioneze o piesă de teatru jucată de liceeni focșăneni.

Marele premiu, în valoare de 5.000 de lei, a ajuns în acest an la Urlați, în județul Prahova, la Echipa The Hit List a Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă”, pentru trailerul după romanul ”Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr. La ediția din acest an au fost acordate peste 90 de premii în bani, însumând circa 10.000 de euro, precum și zeci de premii speciale în produse sau traininguri gratuite, oferite de Editura Corint, Digi RDS RCS, Casa de producție și post-producție film Avanpost și Tedy Necula.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Grow Up Project și de Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret”, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, al Consiliului Local și Primăriei Focșani și al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în calitate de parteneri.

Ne-au fost alături cu consultanță IT&C partenerii Cognizant Softvision, AG& Media Software, Coding Heads, Zimplu, CertSign, IC Consulting.

Sponsori: BCR, Ascendis, Dulcofruct, Cirast, VEF S.A., Pandora, Hanul lui Ureche, Școala de soferi Melinteanu

Food and drinks – Coca Cola, Gentlemen Bikers, Branko, Subway, Romans

Transport – Volkswagen, SC Transport Public Local Focșani

Internet și logistică – Digi RDS RCS, Neosoft, photosetup.ro

Sănătate publică – Tovsat, Helpnet care a asigurat testarea gratuită a voluntarilor, Direcția de Sănătate Publică Vrancea, Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea

Ne-au fost sprijin de nădejde în buna organizare a festivalului Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Poliția Locală Focșani, Direcția Dezvoltare Servicii Publice Focșani și SC Parking SA Focșani

Parteneri culturali: Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” Focșani, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Focșani, Teatrul Municipal  ”Maior Gh. Pastia” Focșani.

(…)

Aprecierile și reacțiile pozitive, dar și sfaturile pe care le-am primit din partea participanților la această ediție a Boovie Festival, care ne fac să credem că evenimentul s-a ridicat la nivelul de excelență așteptat. Mulțumim instituțiilor publice implicate, Consiliul Județean Vrancea, în calitate de partener principal, Primăria și Consiliul Local Focșani (coorganizatori), precum și tuturor celorlalți implicați și care au făcut posibilă realizarea fizică a acestui festival la Focșani.

 

Lista completă a echipelor premiate o puteți consulta în documentul atașat.

Informații de background:

          Festivalul Boovie a luat naștere în 2015, fiind organizat prima dată de profesorul Carmen Ion, sub forma unui concurs școlar. Nevoia de a-I determina pe elevi să citească s-a transformat într-un proiect de educație integrată.Totul a pornit de la un concurs la nivel de clasă, în care elevii au combinat lectura cu abilitățile și mijloacele multimedia. În ideea că ar putea să le deschidă orizonturile și să-i determine să-și asume lectura ca act motivat intrinsec, Carmen Ion le-a propus să citească niște romane și apoi să le transforme în trailere. Concluziile finale – trailerele după romanele noi au fost realizate cu un grad mai mare de implicare, produsele au fost net superioare și echipele s-au focalizat mai eficient și mai susținut pe scop. De-a lungul celor cinci ediții, festivalul a evoluat prin entuziasmul pe care l-au arătat profesorii și elevii, dar și prin suportul unor oameni de seamă, până a ajuns la nivel internațional. În anul pandemic 2020, Boovie a continuat în ciuda tuturor restricțiilor, #staysafe rămânând cuvântul de ordine, aproape totul mutându-se online.  Informații suplimentare puteți afla pe site-ul festivalului, www.boovie.ro, și pe paginile de social media:

https://www.facebook.com/booviefestival/

https://www.youtube.com/c/booviefestival/

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?