Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

VIDEO și GALERIE FOTO: ACDB Focșani cheamă tinerii la voluntariat în cadrul proiectului „Activism de mediu pentru arii naturale protejate REALE‟

Echipa ACDB – Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice derulează, pe o perioadă de trei ani, proiectul „Activism de mediu pentru arii naturale protejate REALE, în parteneriat cu Propark, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021‟.  În cadrul unui briefing de presă organizat joi la Centrul de voluntariat în domeniul monitoringului biodiversității și schimbărilor climaticedin Focșani, George Bouroș, biolog în cadrul ACDB, ne-a prezentat o parte din echipa voluntarilor care au răspuns „prezent‟ apelului lansat de această asociație.

Pentru ACDB, înființarea centrului de voluntariat este un obiectiv strategic, deoarece voluntariatul este un factor important în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale a unor viitori membrii ai echipei, precum şi pentru creşterea solidarităţii sociale a grupurilor țintă care contribuie la atingerea misiunii noastre. O altă direcție de acțiune importantă a ACDB și Propark în cadrul acestui proiect este educația, responsabilizarea și activarea publicului larg cu privire la necesitatea conservării naturii și combaterii schimbărilor climatice. Grupul țintă vizat este cel al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani, caracterizat de dorința schimbării, sunt cetățeni saturați de discuțiile fără rezultate vizibile pe acest subiect și doresc acțiuni concrete și implicare imediată. Perioada de implementare a Proiectului este de 36 luni, în perioada 05.02.2021 şi 04.02.2024‟, explică George Bouroș.

Implică-te, natura are nevoie de tine acum!

Principalul obiectiv al proiectului „Activism de mediu pentru arii naturale protejate REALE ‟ este cel de a implica activ cetățenii în activități de monitorizare și de activism civic pentru a menține pe termen lung valorile de patrimoniu natural existente în ariile naturale protejate din regiunea Moldovei, luptând și împotriva încălzirii climatice. „Ariile protejate sunt administrate de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, o instituție guvernamentală care este subfinanțată și care duce lipsă de personal. Noi ne-am gândit să-i ajutăm, prin acest proiect și să sesizăm problemele din ariile naturale protejate, contribuind  la soluționarea lor‟, mai spune George Bouroș. De la deșeurile aruncate peste tot, până la incendiile de vegetație care amenință atât vegetația, cât și animalele, problemele cu care se confruntă ariile naturale protejate din Vrancea sunt diverse, spune biologul. „Voluntarii merg în ariile protejate, identifică anumite probleme pe care, mai apoi, le vor sesiza instituțiilor responsabile cu protecția mediului, astfel încât, să încercăm să le rezolvăm împreună. Pe lângă acestea, voluntarii vor pregăti, cu ajutorul nostru, un raport cu privire la starea de conservare a ariilor protejate vizitate. Proiectul a început în februarie, însă centrul de voluntariat  a fost înființat în luna mai. Momentan avem 19 voluntari, însă, în centru au fost găzduiți 13. Avem voluntari din Vrancea, Bacău, Galați, Iași, chiar și București. Primim voluntari de peste tot, în limita locurilor disponibile‟, mai spune George Bouroș.

Pentru că ceilalți colegi ai lor erau plecați în Munții Călimani pentru a monitoriza aria protejată Parcul Național Călimani, la centrul de voluntariat i-am găsit doar pe Dana Botez, Răzvan Gheoca, Sorin Ioan și Andrei Ilina, patru elevi din Brăila pe care-i unește aceeași pasiune: dragostea față de natură. „Sunt elevă la Colegiul Național «Gheorghe Munteanu Murgoci» Brăila și activez ca cercetaș în Organizația Națională «Cercetașii României», de vreo 4 ani și asta m-a făcut să mă implic mai mult în organizația asta. Pe George Bouroș îl cunoșteam deja din taberele anterioare. Când am aflat de acest proiect, mi s-a părut interesant și am vrut să văd despre ce este vorba, să văd cum e să mergi pe teren, cum e să cunoști noi faune sau noi arii de floră și faună. Sunt atrasă de natură, îmi place să învăț cât mai multe specii de animale, de insecte și de plante. Propun ca tinerii să fie mult mai implicați în îngrijirea mediului‟, spune Dana Botez.

Răzvan Gheoca este elev al Liceului Teoretic „Nicolae Iorga‟ din Brăila și cercetaș de aproximativ 7 ani. „Am vrut să fac o fărâmă de bine mediului înconjurător. Până și cel mai mic lucru poate face un bine naturii. Mie mi-au făcut un bine activitățile acestea. Ne facem un bine nouă și generațiilor viitoare‟, spune adolescentul.

Elev al Colegiului Național „Nicolae Bălcescu‟, Sorin Ioan a aflat despre proiectul celor de la ACDB în urma unei activități de ecologizare care a avut loc în Cheile Tișiței: „Voluntariatul te ajută să-ți dai seama ce vrei în continuare și, cu cât faci mai mult voluntariat, cu atât ai mai multe șanse să faci ceea ce vrei să faci în viață. Cea mai frumoasă amintire din timpul voluntariatului a fost atunci când am avut un proiect de ecologizare la Brăila cu «Let’s do it», când am curățat o zonă din afara orașului care era foatre murdară și după, am plantat copaci‟.

Cercetaș de mai bine de 7 ani, Andrei Ilina, elev al Liceului „Ana Aslan‟ din Brăila, a ales să se alăture acestui proiect pentru a ajuta județul nostru să rămână o „bijuterie a naturii‟. „Mi se pare foarte frumoasă Vrancea. Este o zonă cu foarte multe arii protejate și am vrea să o păstrăm așa, de aceea fac parte din proiect. Poate că plouarea nu ne afectează pe noi, direct, dar pentru generațiile viitoare va fi foarte important să avem o planetă curată. Am participat la foarte multe activități de ecologizare și am observat că cele mai mari probleme sunt deșeurile lăsate de izbeliște. Îmi doresc să devin medic, iar în timpul liber să salvez natura‟, spune adolescentul.

Echipa voluntarilor acestui proiect este formată din: Dana Botez, Răzvan Gheoca, Sorin Ioan, Andrei Ilina, Lucian Hănceanu, Ovidiu Ștefîrcă, Alin Baron, Andreea Năstase, Ana-Maria Murgoci, Urzică Andrei, Andreea Sandu, Maria Poli, Alexandru Vicol, Liviu Prisăcariu, Lavinia Chirilă, Andreea Curcan, Andrei Dinu și Cosmin Țâru.

Vrei să devii și tu voluntar ACDB?! „Trimite-ne CV-ul tău actualizat la adresa de email: bouros.george@acdb.ro. Apoi vom avea o scurtă întâlnire video online în care ne vom cunoaște, pentru a putea decide împreună dacă te poți alătura echipei de voluntari și pentru a-ți oferi toate informațiile necesare‟, mai spune George Bouroș.

 

Adresa Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice: Str. Ion Creangă, nr.12, Focşani; Telefon: 0040721229188; Fax: 0337109662;

Mail: bouros.george@acdb.ro; Site: http://www.acdb.ro

Facebook: www.facebook.com/OrganizaţiaACDB

Proiectul este derulat de ACDB în parteneriat cu Propark, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?