Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Polițiștii vrânceni, în sprijinul unui băiețel de 4 ani

DA, se poate! Cel mai frumos luptăm ÎMPREUNĂ!

Încercăm să facem bine ori de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!

Polițiștii care au participat la Cupa de Pescuit Sportiv organizată de Asociația Sportivă ”Tomiță Lazăr”, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea în perioada 29- 30 iulie a.c., s-au mobilizat în sprijinul unei familii din județ al cărei băiețel, în vârstă de 4 ani, a fost diagnosticat cu o afecțiune ce avea să le schimbe viața cu totul.

Terapia copiilor cu astfel de afecțiuni trebuie făcută zilnic, ea neputând fi amânată. Fiecare zi pierdută, determină regres în recuperarea acestora.

Și pentru că BINELE atrage BINE, întotdeauna, iar oamenii frumoși fac lucruri și mai frumoase, împreună, ni s-au alăturat reprezentanții unui lanț de magazine de articole sportive. Astfel, alături de suma strânsă de polițiștii pasionați de pescuit și de luptătorii SAS Vrancea, ajutorul a constat și în articole sportive menite să ofere încredere şi încurajare celui mic dar și familiei, prin angrenarea în practicarea sportului.

Știm că cel mic este un luptător ca și eroul nostru, Tomiță Lazăr, și vom încerca să îl sprijinim cu tot ce ne stă în putință!

Text și foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?