Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

VIDEO ȘI GALERIE FOTO: Corul Parohiei Irești, recital de suflet la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani

Timp de o oră, copiii înscriși la Școala de Vară „Sfânta Ecaterina‟, membri ai Corului Parohiei Irești, coordonați de preotul Ionel Miron, i-au încântat și emoționat pe bunicii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (CPV) din Focșani cu un recital de suflet. Micul spectacol a avut loc sâmbătă după-amiază în sala de mese a căminului, la activitate participând atât angajații, cât și o parte dintre beneficiari. „La invitația noastră, Corul Parohiei Irești a prezentat un spectacol impresionant, persoanele vârstnice care sunt internate aici fiind foarte emoționate de însuflețitele cântece. Corul Irești a mai fost la noi în urmă cu aproximativ 4 sau 5 ani, când beneficiarii centrului au fost foarte încântați de prezența copiilor și a părintelui Ionel Miron în mijlocul lor. Această activitate a fost ca o revenire la viață după o lungă perioadă în care bătrânii nu au avut parte de un spectacol‟, a spus Mirela Poenaru, asistent social în cadrul CPV Focșani.

După o lungă perioadă în care singurele bucurii ale bunicilor internați la CPV Focșani erau activitățile desfășurate în cadrul centrului, relaxarea măsurilor de siguranță impuse de pandemia de COVID-19 a făcut ca momentul artistic organizat în weekend să le bucure sufletul tuturor celor care își petrec cea mai mare parte a timpului acolo. „Am revenit cu tot sufletul în mijlocul oamenilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani. La fel ca data trecută, și acum, beneficiarii și oamenii care lucrează acolo au fost foarte calzi și primitori. Ne-a fost dor unii de alții. Un bătrânel a spus chiar: «Părinte, dacă m-ai veniți cu copiii aceștia de două ori la noi, ne facem bine și nu mai avem nevoie să stăm aici». Ne-am bucurat că am putut oferi, la rândul nostru, o părticică din munca noastră. Ne-am simțit ca într-o familie. Considerăm că școală de vară trebuie să dea roade astfel încât să bucure și alți oameni. Este un lucru extraordinar ceea ce s-a întâmplat sâmbătă acolo. Gândindu-mă la această activitate, încă sunt extraordinar de emoționat. Cuvintele, pe cât de mari ar putea fi, pe atât de puțin pot transmite ceea ce am simțit cu adevărat acolo, atât noi, cât și oamenii pe care i-am întâlnit‟, a spus pr. Ionel Miron.

Peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani au interpretat mai multe cântece patriotice și religioase, atent alese pentru cei care, preț de o oră au simțit că plutesc pe un nor de vis datorită vocilor angelice descoperite și instruite de pr. Ionel Miron. Mulți dintre copiii care fac parte din această „echipă de suflet‟ se luptă, în viața de zi cu zi, cu neajunsurile materiale și deznădejdea, însă acest lucru nu i-a impiedicat să strălucească precum marii artiști în fața publicului. Din cele 60 de locuri disponibile, la momentul actual, 43 de persoane sunt internate la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?