Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Un bărbat din Odobești a furat două mașini pe care le-a condus beat și fără să aibă permis

Un bărbat din Odobești a fost trimis în judecată pentru nu mai puțin de trei infracțiuni comise în primăvara acestui an, ca șofer „aspirant”. Acesta este acuzat că, în martie și în aprilie, a sustras câte o mașină și s-a plimbat prin localitate, deși nu avea permis de conducere. În plus, la prima dintre fapte a și fost oprit de poliție, descoperindu-se că la acel moment era băut bine: 1,86 grame la mie alcool pur în sânge. Însă, după ce au demarat cercetările în dosar, bărbatul a comis o faptă similară, la câteva săptămâni distanță. De această dată nu s-a putut proba că acesta consumase și alcool, dat fiind că identificarea sa ca șofer al unei mașini furate s-a făcut în baza unor declarații și ale unor imagini de pe o cameră de supraveghere dintr-o benzinărie, unde inculpatul intrase să își ia un pet de bere. Furtul mașinii fusese reclamat chiar de proprietar, care a sunat la 112 după ce a observat că îi dispăruse autoutilitara din fața porții. Mașina a fost găsită la scurt timp, abandonată, stabilindu-se că inculpatul a dat câteva ture. În timpul anchetei doar acest ultim proprietar a dorit ca inculpatul să fie tras la răspundere pentru furt de folosință, cu prima parte vătămată intervenind împăcarea. Bărbatul și-a recunoscut faptele, iar la scurt timp după ce a fost prins a fost reținut, ulterior asupra acestuia fiind instituită măsura controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?