Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

VIDEO și GALERIE FOTO: Focșani. Poliția, chemată să le facă DOSARE PENALE angajaților cărora PNL le refuză salariile

Salariații din Primărie, Direcția de Dezvoltare, Ansamblul Țara Vrancei, Ateneul Popular, Teatrul Municipal le-au cerut socoteală consilierilor PNL-USR PLUS care nu au votat, ieri, pentru deblocarea bugetului municipiului și plata salariilor restante pentru luna mai. Unii angajați au venit însoțiți de copii de care trebuie să aibă grijă deși nu au primit nici un ban pentru munca prestată. A fost pentru prima dată după 1989 când angajații instituțiilor din administrația locală nu și-au primit salariile iar activitatea municipilui este blocată pentru că bugetul Focșaniului nu este validat de aplicația informatică a Ministerului Finanțelor Publice.

Marți după amiază părea că a fost lămurită situația bugetului municipiului și toate părțile s-au pus de acord că trebuie aprobată o hotărâre prin care să fie alocate cel puțin sumele necesare pentru ca liniile bugetare să fie declarate valide astfel încât să fie reluate plățile către furnizori, către firmele care realizează lucrări în municipiu dar și plata salariilor angajaților.

Noaptea nu a fost un sfetnic bun pentru majoritatea PNL-USR PLUS care au dat semnalul reluării circului din ședințele Consiliului Local de la primele discuții. În fața unei săli cu mulți salariați din instituțiile focșănene veniți să asiste le ședință, viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu a solicitat primarului să fie respectată condiția ca în sală să fie maxim 50 de persoane. O parte dintre cei prezenți au părăsit sala și au așteptat în hol pentru a vedea dacă se aprobă bugetul și vor primi salariile. La începerea ședinței s-a văzut și motivul pentru care liberalii nu i-au vrut pe oameni în sală. Dacă marți au fost de acord ca într-o ședință a comisiei de buget să fie stabilită varianta prin care să fie deblocat bugetul, ieri dimineață s-au răsucit și nici măcar nu au fost prezenți la ședința comisiei. Ori, fără avizul comisiei nu a putut fi introdus pe ordinea de zi a ședinței proiectul de hotărâre cu bugetul municipiului.

Pentru a debloca situația, primarul Cristi Misăilă a solicitat introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre din luna mai, care avea avizul comisiei de buget, prin care erau alocate sume din fondul de rezervă către liniile bugetare aflate pe minus. Nici această variantă nu a fost pe placul majorității PNL-USR PLUS. În fața refuzului consilierilor, primarul și-a retras proiectele de hotărâre pe care le inițiase, a părăsit sala de ședință, iar persoanele care mai erau în interior au început să îi ceară socoteală viceprimarului Dimitriu pentru că nu și-a respectat promisiunea de a debloca salariile în această zi. Ne-ați mințit că după 24 de ore se va rezolva și ne luăm salariile, i-a strigat un angajat de la Direcția de Dezvoltare care asistase la ședință.

Ușa sălii s-a deschis și au început să intre ceilalți salariați care până atunci urmăreau online ședința Consiliului Local. Aceștia au început să le ceară socoteală consilierilor din majoritatea PNL-USR PLUS. Însă fără nicio manifestare violentă, fără amenințări. Oamenii le-au reproșat că nu și-au ținut promisiunea și nu au deblocat bugetul pentru a putea fi plătite salariile.Demisia, demisia, demisia, „Ședință, ședință, ședință”, au scandat oamenii prezenți în sala Consiliului Local.

          Reluați comisiile și discutați bugetul, Reluați ședința și noi plecăm afară”, Reluați ședința. Vreți să ne așezăm în genunchi ca să le dăm copiilor de mâncare?, Ne-ați mințit că după 24 de ore se va rezolva și ne luăm salariile, Ne-ați dat afară ca să nu vedem ce faceți, Ne sfidați. Ce ați promis ieri?, V-au fost aduse statele de plată, pontajele. Semnați ordinele de plată”, Ne vrem salariile. Vi se pare o glumă? Am copil de crescut. Ce ați votat astăzi? Pentru ce vă luați salariile, ce ați făcut astăzi? Ieri ați spus că nu este nicio problemă cu bugetul, iar astăzi nu ați votat, Am trei copii, cum vreți să îi cresc? Ăsta este viitorul Focșaniului? Să vă fie rușine.

În disputele verbale a intervenit și consilierul PSD Mihai Nedelcu, care le-a solicitat consilierilor majorității PNL-USR PLUS să fie reluat votul pentru a putea fi aprobat bugetul municipiului. Domnilor consilieri, haideți să reluăm votul astfel încât oamenii ăștia să aibă ce să pună pe masă. Dacă dumneavoastră aveți frigiderele pline să știți că oamenii ăștia nu sunt în aceeași situație. Haideți să reluăm votul. Aceasta este propunerea PSD. Haideți să votăm pentru cetățeni, a spus Mihai Nedelcu.

Primarul Cristi Misăilă a precizat că prin proiectele propuse pentru ședința Consiliului Local a încercat să repare greșelile făcute de PNL-USR PLUS prin amendamentele aduse la buget astfel încât acesta să fie valid și să poată fi făcute plăți pentru salarii și pentru celelalte contracte ale municipalității. Ceea ce am propus eu era să repar greșelile făcute de ei prin bugetul din 10 mai. Am propus să aducem toate sumele tăiate de ei, din fondul de rezervă în toate conturile. Dumnealor, pentru că nu vor să își recunoască prostia pe care au făcut-o, o dau pe mine. Eu și niciun coleg de la contabilitate nu vom semna în momentul în care bugetul este invalid în aplicația de la Trezorerie. Este clar. Este un fals. Nimeni nu semnează ordine de plată în fals , a spus primarul Cristi Misăilă.

Cu Poliția și Jandarmeria, în sala de ședințe a CL Focșani

Nemulțumiți de reproșurile oamenilor, viceprimarul PNL Ana Maria Dumitru și consilierul liberal Cristian Zîrnă au sunat la poliție, în stilul de transparență totală care îi caracterizează. Drept urmare, în sala de ședințe a Consiliului Local (CL) Focșani au venit echipaje de la Poliție și Jandarmerie. Într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea se arată că miercuri, „în jurul orei 12.00, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că, în sediul unei instituții publice, mai multe persoane instigă la acte de violență. La fața locului  au fost dirijate echipaje de poliție care au aplanat conflictul. Ulterior, în contextul incidentului din sediul instituției publice, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, șantaj și lipsire de libertate, fiind întocmite în acest sens, dosare penale. Peneliștii au părăsit sala flancați de forțele de ordine.

Angajații neplătiți din Primărie și instituțiile subordonate Consiliului Local, au părăsit clădirea administrației locale și au ajuns în Piața Unirii, unde a avut loc un protest spontan. Ei au depus la Prefectură o solicitare privind convocarea unei ședințe a Comisiei de Dialog Social, în care să fie discutată situația salariilor. Forțele de ordine au fost prezente și în Piața Unirii, transmițându-le protestatarilor că au nevoie de autorizație pentru manifestațiile de protest.

Pentru că ne cerem drepturile salariale suntem făcuți huligani!

Colectivul Primăriei Municipiului Focșani a transmis un comunicat de presă intitulat „Pentru că ne cerem drepturile salariale suntem făcuți huligani!”. Iată textul integral: Miercuri, 16 iunie 2021, a fost ziua în care consilierii PNL-USR au arătat, încă o dată, angajaților din Primăria Focșani și instituțiile subordonate, că nu le pasă de problemele cu care oamenii se confruntă în urma invalidării și blocării bugetului local. După ce cu o zi în urmă, viceprimarii Ana Maria Dimitriu și Alexandra Tătaru au promis oamenilor strânși în sala mare a Primăriei  că vor vota pentru deblocarea bugetului astfel încât angajații să își primească salariile restante, astăzi au REFUZAT să își îndrepte greșeala, spre stupoarea tuturor celor prezenți. Mai mult decât atât, în momentul în care angajații au solicitat într-un glas ca aleșii locali PNL-USR să își respecte promisiunea, viceprimarul Dimitriu a sunat la 112 și a chemat Poliția și Jandarmeria ca să-i INTIMIDEZE pe cei prezenți în sală.

          Neînduplecați nici măcar de lacrimile angajaților, mulți dintre ei veniți și cu copiii, consilierii PNL-USR au mințit încă o dată că vor analiza și vor relua votul, după care, flancați de forțele de ordine, au FUGIT din sediul Primăriei Focșani dând dovadă de LAȘITATE. Facem precizarea că niciun moment nu a existat vreo amenințare, fizică sau verbală, la adresa viceprimarilor sau a consilierilor PNL-USR, dovadă în acest sens stând chiar imaginile video în care se vede clar că NIMENI nu atentează la integritatea fizică a acestora! Poate că excesul de fermitate al consilierului Mihai Nedelcu și starea de disperare a salariaților din Primărie și instituțiile subordonate au depășit un anume nivel de decibeli, dar acest lucru este absolut imputabil atitudinii consilierilor PNL-USR, care prin acțiunile lor dovedesc un cinism de neimaginat.

          Nu este posibil ca 12 consilieri PNL-USR, coordonați de deputatul Ion Ștefan să își bată joc de câteva sute de oameni și familiile lor, care nu doresc decât să își primească banii pentru care au muncit! Totodată, regretăm poziția ingrată și postura penibilă în care au fost puse forțele de ordine, nevoite să răspundă, conform legii, la apelul la 112 făcut de viceprimarul Dimitriu. Stimați focșăneni, atât Primarul Cristi Valentin Misăilă, cât și toate serviciile Primăriei Municipiului Focșani, precum și instituțiile subordonate au întotdeauna în vedere respectarea legilor în vigoare, lucru confirmat și de TOATE controalele efectuate în ultimii ani de Curtea de Conturi.

          Administrarea unei unități teritoriale administrative precum Municipiul Focșani este extrem de complexă și cere competență profesională din partea celor ce execută actul administrativ, așa cum semnătura șefilor de servicii poartă în spate o încărcătură emoțională, dar mai ales o responsabilitate profesională uriașă. Tocmai de aceea, angajații Primăriei Municipiului Focșani și ai instituțiilor din subordine solicită consilierilor PNL-USR să își respecte cuvântul dat și să deblocheze bugetul, astfel încât fiecare om să își primească banii pentru care a muncit, conform poziției ocupate și a fișei de post.

PSD Vrancea cere o comisie de dialog între partide

Președintele interimar al PSD Vrancea, deputatul Niciușor Halici, a solicitat convocarea unei comisii de dialog între partidele reprezentate în Consiliul Local Focșani pentru deblocarea situației bugetului municipiului Focșani. Solicit public, în regim de URGENȚĂ, convocarea unei comisii de dialog între partidele reprezentate în Consiliul Local Focșani pentru deblocarea situației bugetului municipiului Focșani. Circul și scandalul nu sunt soluția pentru rezolvarea situației. Focșănenii nu au greșit cu nimic și nu trebuie să plătească pentru interesele unor grupuri politice și divergențele dintre acestea. Noi suntem deschiși și dorim dialogul pentru rezolvarea situației conflictuale generată în Consiliul Local Focșani, se arată într-un comunicat de presă semnat de deputatul Nicușor Halici, preşedinte interimar PSD Vrancea.

Viceprimărițele, Ionel Costea și minerii

După amiază, doamna și domnișoara viceprimar au organizat o scurtă conferință de presă în care au încercat să explice ceea ce s-a întâmplat ieri. Pe de o parte, Ana Maria Dimitriu se joacă de-a ordonatorul de credite. Dacă până acum spunea că nu preia aceste atribuții, în conferință a susținut că nu i-au fost aduse documentele pentru a emite ordinele de plată. Adică ordinele de plată pe care primarul Misăilă le prezentase, câteva ore mai devreme, în timpul scandalului din timpul ședinței de consiliu. Bineînțeles, cu banii bine mersi în conturi, viceprimărițele nu pot înțelege că oamenii care nu și-au primit salariile de aproape două săptămâni, care au rate la bănci, facturi neachitate, au venit la Primărie pentru a cere să fie plătiți banii pentru ce au muncit. Nu, ele acuză că au fost „instigați”. Mai mult, fostul angajat al lui „Grindă”, consilierul PNL Ionel Costea, a ajuns să compare prezența angajaților neplătiți la ședința de CL cu cea a minerilor la mineriade. Nea Nelișor, oamenii aceștia muncesc și așteaptă să primească un salariu pentru asta. Sau nu așa funcționează capitalismul pe care l-ai învățat la fabrica lui Grindă?

La rândul său, viceprimarul USR Plus Alexandra Tătaru a arătat că nu știe ce înseamnă amendamentele pe care le-a votat la bugetul acestui an. Cu nonșalanță, persoana care este viceprimar al municipiului și se presupune că ar trebui să cunoască un minim de legislație administrativă, a spus că majoritatea PNL-USR PLUS nu a tăiat salariile, doar au fost reduse cheltuielile de personal. Noi nu am tăiat salariile ci am redus doar niște cheltuieli de personal prin aceste amendamente, a spus viceprimarul Tătaru. Pe înțelesul doamnei viceprimar: cheltuielile de personal se referă la cheltuielile cu salariile de bază, indemnizații, contribuțiile sociale, alte drepturi de natură salarială. Iar când reduci cu 30% aceste cheltuieli la nivelul Primăriei rezultatul poate fi doar reducerea salariilor sau concedierea angajaților.

În lipsa unui dialog cu aripa PNL-USR PLUS, primarul face apel la focșăneni

Într-o conferință de presă susținută ulterior ședinței de Consiliu Local Focșani, primarul Cristi Misăilă a explicat încă o dată toată succesiunea evenimentelor, ce s-a întâmplat cu bugetul pe anul 2021. Și, din nou a subliniat că nu este vorba doar despre salarii, ci despre întreaga funcționare a municipiului, însă din păcate orice dialog pe care l-a încercat cu aripa PNL și USR PLUS „s-a lovit de un zid”. „Nu cred că s-a gândit vreodată vreun focșănean care a pus ștampila pe un buletin de vot unde scria PNL sau USR PLUS că se va ajunge vreodată la acest haos. Cred că dumnealor au pus-o cu speranța că va fi mai bine. Iată ce bine este în acest moment”, a punctat edilul municipiului.

Aceasta în condițiile în care toată situația poate fi deblocată la doar câteva zile după un vot pe un buget funcțional, validat de aplicația Ministerului de Finanțe. „Eu le-am propus să abrogăm hotărârea 101 și puteam pune un buget funcțional, legal, pe care nu mai avea cum să îl atace nimeni. Și se închideau toate discuțiile. Chiar cu reducerea anumitor fonduri de salarii, chiar cu reducerea anumitor cheltuieli de funcționare. …Le-am pus la dispoziție toate informațiile pe care ni le-au solicitat, toate facturile care ne-au venit în primărie și care nu au fost achitate de o lună de zile.

Îmi doresc foarte mult să ajungem la un consens, să discutăm, să aprobăm un buget funcțional și, mai departe, să putem pune pe hârtie o strategie, pentru a putea avea o predictibilitate și a ne duce la îndeplinire toate sarcinile legale. Aștept în continuare și invit în continuare toate forurile competente să discutăm civilizat și să ajungem la o concluzie, astfel încât să deblocăm situația. Altfel, Focșaniul va rămâne sub gunoaie, vom avea o situație nemaiîntâlnită în niciun oraș din țară, după Revoluție.

Domnilor consilieri, spuneți că vreți să vă vină tinerii și să vă vină acasă focșănenii? Cum să vină într-un asemenea scandal și într-o asemenea mizerie pe care o faceți, blocând tot ce înseamnă întreținerea domeniului public și privat al municipiului, oprind toate investițiile? Fără investiții nu ne vom putea aștepta să se creeze locuri de muncă, să se întoarcă cei plecați departe. Fug toți investitorii de noi, în aceste condiții. Inclusiv constructorii vor fugi de noi. Avem multe proiecte deja în implementare, iar asta spune totul, chiar dacă unora nu le convine și încearcă să blocheze. Dar eu cred că focșănenii se vor bucura dacă vom duce până la capăt aceste proiecte. În acest moment, suntem în pragul unui eșec total. Dacă nu reușim să deblocăm această situație și să putem face plățile din partea noastră de cofinanțare la tot ce înseamnă fonduri europene, vom ajunge în situația să dăm banii înapoi. Sau vom primi corecții financiare foarte mari. Din banii tuturor focșănenilor. În loc să investim să dezvoltăm, vom fi obligați să plătim penalități și alte cheltuieli din cauza inconștienței unora.

Avem proiecte pe care urmează să le scoatem la licitație sau sunt în curs de licitație. Mâine (azi – n.r.) vom inaugura lucrările la cel mai mare proiect finanțat din fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. Ar fi trebuit să plătim o taxă la Inspectoratul de Stat în Construcții, nu o putem achita. Dar, dat fiind că suntem obligați prin termene contractuale să începem cât mai repede lucrările, pentru a ne încadra și a nu pierde banii Uniunii Europene, am dat ordinul de începere. Iar penalitățile le vor suporta cei care se fac vinovați de această situație. Și sunt multe situații de genul acesta, avem foarte multe proiecte pe fonduri europene în derulare. S-au bătut cu pumnii în piept că facem, că dregem, că aducem bani europeni, că aducem bani de la Ministerul Dezvoltării. Un leu nu a venit, doar minciuni și propagandă”, a spus primarul Misăilă.

Un exemplu de minciună propagată ieri a fost legat de faptul că edilul municipiului ar fi instigat oamenii să iasă în stradă. Parte dintre aceștia angajați în instituțiile din subordinea primăriei, oameni simpli care au familii acasă, facturi și rate de achitat, dar care au fost catalogați de consilierul PNL-ist Ionel Costea drept mineri și huligani, pentru că au îndrăznit să își ceară salariile restante. „N-am instigat și nu o să instig niciodată la violență și la scandal, chiar am făcut apel către toți să dea dovadă de decență. Dar este dreptul lor legal să își ceară salariul, cât va fi, mai mic, mai mare. Din păcate, dacă eu convoc o ședință nu-i bine, dacă invit la dialog nu-i bine, mă întreb care poate fi soluția legală. Aștept să îmi scrie focșănenii, așa cum o fac de fiecare dată, pe pagina mea sau pe numărul meu de telefon. Și poate împreună găsim o soluție pentru deblocarea acestei situații, în care suntem de mai bine de o lună de zile”, a punctat Cristi Misăilă.

Într-o nouă tentativă de a debloca situația de la nivelul Focșaniului, primarul a conovat pentru astăzi, la ora 12, Consiliul Local al Municipiului în şedinţă extraordinară, singurul proiect de hotărâre pe ordinea de zi fiind cel privind aprobarea bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?