Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Magia COPILĂRIEI …pe cerdacul lui Vlahuță

Marți, 1 iunie 2021, curtea Muzeului Memorial ,, Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni a devenit ,,Tărâm magic” pentru copii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Preț de câteva ore, elevii clasei a II-a A de la Școala  Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, coordonați de d-na profesor pentru învățământul primar Ana- Maria Vasile, alături de elevii clasei I D de la Școala Gimnazială „ Ștefan cel Mare”, îndrumați de d-na profesor pentru învățământul primar Mirela Enache, au petrecut momente de neuitat. Acestora li s-au alăturat și elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, instruiți de d-nele profesor Virginica Andreiu și Cristina Ivan,  reușind să umple de culoare și voioșie curtea muzeului.

Programul proiectului a debutat la ora 10.00, cu scurte discursuri oferite de coordonatorii proiectului. Adresându-se copiilor prezenți, doamna profesor Mirela Enache le-a transmis câteva sfaturi:,,Fiecare dintre voi sunteți o poveste frumoasă, luminoasă, o poveste de care se vor îngriji toată viața părinții voștri! Așa să le spuneți părinților voștri: ,,Eu sunt povestea ta! Poveste frumoasă și de vis!” Așadar, mergi unde vrei, copilaş! Nu te întrista niciodată. Eşti copil, nu uita. Copilăria este floarea cea mai frumoasă din grădina bucuriei şi a veseliei.”

La rândul său, doamna profesor Ana-Maria Vasile le-a adresat părinților prezenți la activitate, un mesaj emoționant, amintind și de marele poet Alexandru Vlahuță: ,,Pentru fiecare părinte, propriul copil este floarea care, zi de zi, înflorește mai mult. Tot el știe că mereu va avea obligația morală de a o îngriji și de a-i orienta creșterea…prin educație.  Marele poet Alexandru Vlahuță  spunea: „Noi, cei mari, uităm adesea că am fost copii. Și lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales când ne găsim în fața copiilor”.

          Doamna profesor Virginica Andreiu a vorbit despre motivul pentru care acest proiect se intitulează ,,Magia copilăriei”: ,,Copilăria ne-a oferit-o Dumnezeu pentru a înțelege că El ne iubește și ne ocrotește! Magia sufletului de copil stă în puterea nostră, a adulților, să-i înveselim și să nu le răpim momentele de fericire în viață! Să creăm minuni pentru oricare dintre ei!”.

          După discursuri, elevii clasei a II-a A au recitat două poezii cunoscute ale marelui scriitor Alexandru Vlahuță: „ Prima lecție” și „ 1907”. Apoi,sub îndrumarea d-nei conservator Valentina Porumb, elevii au pătruns în atmosfera specifică epocii și au descoperit sfaturile din scrisoarea oferită de tatăl Vlahuță fiicei sale, un adevărat testament de noblețe sufletescă: „Să trăiești, Mimilica dragă, și să fii bună – să fii bună ca să poți fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu.”

Programul zilei a continuat cu ateliere tematice sub forma unor concursuri (recitare de poezii, cântece, jocuri, pictură, ș.a) care au avut menirea de a crea posibilitatea ca elevii, din diferite unități de învățământ, să se poată bucura laolaltă de reușite comune prin joc, dar să se conecteze și educativ cu istoria și farmecul timpurilor trecute.La finalul programului, fiecare copil a fost recompensat cu diplome, dulciuri și baloane.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?