Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Scandal la discoteca din Blidari: se fac cercetări pentru lovire și alte violențe, dar și pentru încălcarea măsurilor din pandemie

Dosar penal deschis de polițiști și preluat de procurori în urma unui incident din noaptea de sâmbătă spre duminică în discoteca de la Blidari. Din primele informații, un bărbat de 42 de ani este cercetat pentru lovire și alte violențe, victima acestuia fiind un tânăr de 20 de ani. În paralel, pe lângă ancheta penală, oamenii legii fac cercetări și cu privire la modul în care au fost fentate măsurile de siguranță dispuse în contextul pandemiei de coronavirus, pe considerentul că ar fi fost depășită ora până la care clubul își putea ține ușile deschise pentru amatorii de distracție și senzațiii tari.

Duminică, 23 mai, în jurul orei 00.40, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr în vârstă de 20 de ani,  cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un bărbat, în incinta unei discoteci. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului şi au identificat apelantul, din comuna Golești, precum și un bărbat de 42 de ani, bănuit de săvârșirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din primele cercetări s-a stabilit că tânărul ar fi fost agresat de către bărbatul de 42 de ani, pe fondul unui conflict spontan, în incinta unei discoteci din comuna Cârligele.

Cel în cauză a refuzat solicitarea unui echipaj medical. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, se efectuează verificări cu privire la respectarea legislației în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-C0V2, de către operatorul economic, urmând a fi luate măsuri în consecință”, ne-a comunicat biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?