Astăzi, în Lunea Albă, ziua care deschide Săptămâna Luminată, toate drumurile din sat duc spre biserică. Este a doua zi de Paști și chipurile tuturor sunt luminate de o bucurie dumnezeiască. Spre deosebire de anul trecut, întunecat de restricții și temeri, în acest al doilea an de pandemie, creştinii români au putut merge la biserică spre a prăznui marea sărbătoare a Învierii Domnului. Parcurgera perioadei Postului Mare şi participarea la sfânta slujbă a Învierii au oferit credincioşilor șansa de a întâmpina Paştele cu sufletele deschise, înnoite, ca și cum ar fi fost chemaţi, în mod simbolic, la propria „înviere”.
În popor se crede că în această perioadă a Săptămânii Luminate, ce urmează Învierii Domnului Iisus Hristos, Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului. Se spune că uşile Raiului rămân deschise până în Duminica Tomii, iar Lunea Albă, fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid nu doar porţile Raiului, ci şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.
E o zi cu mare însemnătate pentru ortodoxie, dar și plină de tradiții și obiceiuri. La români, astăzi se merge în vizită la neamuri și se vestește Învierea Domnului Iisus Hristos. Finii merg la nași cu colaci, pască și ouă roșii, iar aceștia îi ospătează cum știu ei mai bine, cu cele mai alese bucate. Tot astăzi, copiii merg în vizită la părinți, cu pască, cozonac și ouă roșii. Tradiția mai spune că în a doua zi de Paște, când cerurile se deschid, sufletele celor morţi se întorc în casa în care au locuit, pentru a-și proteja oamenii dragi.
Într-un sat în care, de sărbători, oamenii încă nu ies din cuvântul și legile bătrânilor, astăzi, în a doua zi de Paști, am pregătit cel mai fățos cozonac, alături de o porție zdravănă de pască, vreo câteva ouă roșii și o sticlă cu vin, și am plecat spre biserică.
Clopotele au dat semnalul sărbătoresc „de adunare” și, de pe drumul principal, ulițe, sau poteci șerpuite printre dealuri, de la nepoți la bunici, toată lumea pornește către biserica satului, care devine neîncăpătoare în aceste zile. Peste tot, unde se întâlnesc, sătenii se salută cu „Hristos a Înviat”, iar răspunsul e „Adevărat a Înviat”, și așa se vor saluta până pe 10 iunie, la Înălțare.
În biserică, pe lângă bucuria revederii chipurilor mai vechi, prieteni sau rude, pe care doar marile sărbători îi mai aduc laolaltă, mai e o stare de mulțumire pe care o trăiești, în momentul când îi reîntâlnești, după ani, pe bătrânii satului. Sunt tot mai puțini și parcă tot mai de neprețuit, cu trecerea timpului. Unii dintre ei își parcurg drumul cu greu către icoane, ajutați de nepoți, sprijiniți în bastoane, aplecați de o viață ce-i îndreaptă spre veac.
Biserica e împodobită cu straie de mare sărbătoare, în alb și auriu. Un buchet de cale, cu zeci de corole imaculate, mângâie chipul Maicii Domnului, ce ni se arată cu zâmbet ocrotitor, din icoană. Mesele sunt pline de coşuri cu pască, ouă şi cozonaci, gata pentru a fi sfințite, peste care lumina lumânărilor aprinse împrăștie o aură minunată.
În această perioadă, între Paști și Rusalii, credincioşii nu mai îngenunchează în timpul Sfintei Liturghii (nu fac mătanii), ci doar se închină.
La final, urmează momentul când se oficiază slujbă de pomenire pentru cei duşi dintre noi, în cimitirul din preajma bisericii, care se umple treptat de lume. O ploaie cu soare, fugară, caldă, primenește ziua, chiar și așa, Albă și luminoasă.
Îmi iau rămas bun de la rudele și prietenii revăzuți astăzi cu mare bucurie, și mă întorc spre casă, pe scurtătură: pornesc la pas pe cărarea cu liliac și vișini. Știu că au înflorit, știu că acum e o adevărată boltă de flori albe, pe sub care voi trece, știu că în dreapta e o pajiște verde, stropită cu păpădii, iar în stângă, o simfonie parfumată de liliac. Știu, și nu pot să rezist ispitei de a vedea toate astea, deodată, așa că vreau să îmi încarc sufletul de și mai mult frumos, într-o zi de-a dreptul minunată…
În scurt timp, pe lângă mine își face loc, pe cărarea îngustă, o femeie care se întoarce tot de la biserică. Are pasul vioi și un coș împletit, pe care îl leagănă în mâna dreaptă. Trece, și pare învăluită de bucuria unei zile perfecte: senină și caldă, Lunea Albă, ziua ce ne aduce cu ea Săptămâna Luminată.
