Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Primarul Misăilă mulțumește focșănenilor pentru modul responsabil în care au participat la Slujba de Înviere

Primarul Cristi Valentin Misăilă le mulțumește atât preoților, cât și credincioșilor care au participat la slujba de Înviere pentru responsabilitatea cu care au respectat măsurile impuse de pandemia de COVID-19. „Hristos a Înviat! Cu bucurie în suflet am participat, alături de alți credincioși, la Slujba de Înviere, după ce cu un an în urmă acest lucru nu a fost posibil. Așa cum a spus în mesajul său de Paște Înaltpreasfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, «Sărbătoarea Sfintelor Paști este momentul cel mai potrivit pentru a înțelege că, în vremuri de restriște, altă nădejde de scăpare nu avem decât pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce, prin moartea Sa, a învins moartea și ne-a încredințat că iubirea, totdeauna, învinge ura».

Pe această cale țin să mulțumesc preoților și sutelor de credincioși, care au participat la Slujba de Paște. Cu responsabilitate, aceștia au respectat măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19. Sperăm ca incidența cazurilor din Municipiul Focșani să scadă sub 1,5 la mie, în așa fel încât să ne putem relua activitățile fără restricții, după data de 15 mai 2021. În același timp, doresc să mulțumesc polițiștilor pentru prezența lor în stradă, dar și jandarmilor pentru că au asigurat ordinea și liniștea publică în jurul bisericilor astfel încât toți focșănenii s-au putut bucura de Slujba de Înviere în liniște și pace sufletească‟, este mesajul primarului Cristi Valentin Misăilă

În noaptea de Înviere, Focșaniul a prins viață

În noaptea de Înviere din acest an, bisericile din Focșani n-au mai fost goale, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Credincioșii au participat la slujba de Paște, bucuroși că anul acesta au putut lua chiar ei Lumina Sfântă a Învierii. Conform tradiției, după ce au asistat la prima parte a slujbei de Înviere, care se oficiază afară, cei mai mulți dintre credincioși au pornit spre cimitire pentru a aprinde lumânări la căpătâiul persoanelor dragi, plecate la Domnul. Dacă anul trecut, după ora 00:00, doar vântul „circula” liber pe străzi, anul acesta, nu doar că am avut parte de o noapte de Înviere cu temperaturi ridicate, dar oamenii nu au mai fost obligați să rămână în case, restricțiile de circulație fiind ridicate.

Sute de polițiști și jandarmi vrânceni au patrulat fie în apropierea lăcașurilor de cult, fie prin cimitire. La Catedrala „Sfânta Parascheva‟ din Focșani, oamenii legii au adus chiar și măști pentru cei care au uitat-o acasă. Sute de lumânări, zeci de oameni, cozi de mașini aproape kilometrice, dar și polițiști și jandarmi care au acționat pentru fluidizarea traficului. Aceasta era imaginea din Cimitirul Nordic și Cimitirul Sudic Focșani. Mulți oameni au participat la slujba de Înviere și după ce au luat Lumină, însă traficul s-a liniștit puțin după ora 02:30.

IPJ Vrancea: Fără incidente deosebite  în noaptea de Înviere

Pentru menținerea ordinii publice, peste 200 de polițiști vrânceni au fost prezenți la datorie în noaptea de Înviere. Potrivit unui comunciat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, în noaptea de Înviere nu au fost înregistrate incidente deosebite. „Polițiștii care participă la misiuni în această perioadă acționează, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare, cu referire la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. În noaptea de Înviere, pentru menținerea ordinii publice la aceste manifestări religioase, au fost angrenați peste 200 de polițiști rutieri, de la ordine publică, de investigații criminale și din cadrul altor structuri, pe raza județului Vrancea nefiind înregistrate incidente deosebite.

Polițiștii rutieri acționează în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre stațiunile turistice. Reamintim că, pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2, cetățenii trebuie să respecte recomandările privind purtarea corectă a măștii de protecție, să evite zonele aglomerate și să păstreze distanța față de alte persoane. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!‟, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?