Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Un vrâncean a vrut să omoare doi bărbați, apoi să fugă din țară. Acum e trimis în judecată

Bărbatul de 35 de ani din comuna Homocea, autor în cazul a două infracțiuni de tentativă la omor calificat, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Anchetatorii au stabilit că la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe un drum public din localitatea Homocea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar și al unui conflict existent între doi bărbați (persoane vătămate) și inculpat, acesta din urmă i-a aplicat uneia dintre persoanele vătămate mai multe lovituri cu un cuțit. Aceasta s-a ales cu p plagă înjunghiată în torace, cu hemopneumotorax și emfizem subcutanat extins. Rănile suferite au impus o intervenție chirurgicală imediată. De asemenea, victima a mai ajuns la spital și cu o plagă la nivelul mâinii stângi. Rănile suferite de bărbatul lovit cu cuțitul au necesitat 23-25 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus victimei viața în primejdie, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor.

Cu același cuțit, inculpatul i-a provocat celuilalt bărbat o plagă tăiată hemifacies stâng cu interesare de arteră temporală și o plagă tăiată abdominală. Și în acest caz, rănile provocate i-au pus victimei viața în primejdie și a fost nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru refacere. Anchetatorii spun că prin atitudinea sa, inculpatul a urmărit suprimarea vieții celor două victime.

Inculpatul, după comiterea faptelor, a vrut să fugă, astfel că a plecat din localitate. Intenția sa era să părăsească țara, dar nu a reușit pentru că a fost prins de polițiștii vrânceni, în vamă.

După audieri, el a fost reținut și apoi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. A primit mandat pentru 30 de zile inițial, după care măsura i-a fost prelungită. Deși a făcut contestație, inculpatul nu a avut câștig de cauză.

Dosarul celor două tentative de omor calificat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?