Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Singurul centru de vaccinare din mediul rural, deschis la Suraia

Trei noi fluxuri de vaccinare vor fi operaţionalizate din 15 martie la Suraia, singurul centru de vaccinare deschis în mediul rural, a informat, vineri, Instituţia Prefectului judeţului Vrancea. „Din 15 martie se va suplimenta numărul fluxurilor de vaccinare în cadrul centrelor deja existente, respectiv trei fluxuri noi cu vaccinul Moderna în cadrul centrului de vaccinare de la Suraia”, se arată într-un răspuns trimis AGERPRES de către Prefectura Vrancea.

Potrivit sursei citate, la acest moment, pe raza judeţului Vrancea sunt operaţionale şase centre de vaccinare, respectiv cinci în mediul urban şi unul mediul rural, cu nouă fluxuri de vaccinare.

Astfel, există două fluxuri de vaccinare la Dispensarul Sud din municipiul Focşani unde se administrează vaccinul AstraZeneca şi alte patru fluxuri de vaccinare sunt operaţionale la Casa Armatei Focşani, dintre care trei pentru Pfizer şi unul pentru Moderna. De asemenea, sunt operaţionale un flux de vaccinare cu Pfizer la centrul de vaccinare deschis la Sala de Sport din Odobeşti, un flux Pfizer la Spitalul municipal Adjud, un flux Pfizer la Sala de Sport Suraia şi un flux de inoculare cu serul AstraZeneca la Centrul de Boli Cronice de la Panciu.

Sursa foto: Facebook/Guvernul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?