Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

PNL-istul Liviu Vlad conduce Spitalul Județean, după ce Codruța Neagu ar fi fost amendată cu ZECE MII de lei și a intrat în concediu medical

Începând de joi, Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani este condus de PNL-istul Liviu Laurențiu Vlad, directorul financiar contabil, și asta pentru că Elena Codruţa Neagu a intrat de miercuri în concediu medical. „Exact. Da! Nu mi-am luat concediu, sunt internată. Sunt bine. Nu mi-a fost programat concediul. Nu este numit (Liviu Laurențiu Vlad, – n.r.), este cu dispoziție, la fel cum poate fi și directorul medical, și directorul financiar, și cine este în directă subordinea mea”, ne-a spus Elena Codruţa Neagu, numită în primăvara acestui an la conducerea Spitalului Județean, direct din cabinetul stomatologic de la Păunești, pe bază de grad de rudenie cu prefectul PNL-ist, Gheorghiță Berbece. De atunci, Codruța Neagu și-a răsplătit binefăcătorii muncind pentru PNL, adunând semnături și împărțind materiale electorale pentru „ciuma galbenă”.

Amendă de 10.000 lei în urma neregulilor găsite în spital?

Conform surselor noastre, se pare că săptămâna trecută, o echipă de la DSP Mureş a venit în control la Spitalul Judeţean Focşani. În urma controlului,  Elena Codruța Neagu ar fi fost amendată cu 10.000 de lei pentru neregulile constatate. Despre acest subiect însă, managerul interimar nu a vrut să comenteze, ci s-a rezumat doar la a ne spune: „Eu nu sunt acum la spital, sunt plecată la un control, și, dacă puteți dumneavoastră, este domnul Liviu, directorul financiar contabil”. Am luat legătura şi cu reprezentanţii DSP Mureş pentru a verifica dacă informaţia se confirmă însă am primit următorul răspuns: „astea nu sunt publice. Acțiunea a fost coordonată de Ministerul Sănătății. Nu s-a făcut public nici la nivelul județului nostru, nici la nivelul instituției. Nu avem acces la datele respective. Acțiunea e a Ministerului Sănătății, eventual ei să vă dea informațiile”. Contactaţi telefonic de mai multe ori în decursul zilei de joi, reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Sănătății nu au răspuns.

Amendată și de Camera de Conturi

Managerul Spitalului Județean din Focșani a fost sancționat și în urma controlului efectuat de Camera de Conturi Vrancea asupra modului în care unitatea spitalicească a făcut achizițiile publice în perioada stării de urgență din acest an. Raportul întocmit de Curtea de Conturi arată că Spitalul Județean Sf. Pantelimon, condus de ruda prefectului Berbece, nu s-a supus controlului, respectiv nu a furnizat toate informațiile și documentele solicitate de auditori. În consecință, a fost dispusă penalizarea a managerului spitalului pentru că nu a comunicat la timp documentele, informațiile și anexele solicitate la controlul Camerei de Conturi Vrancea din acest an. Astfel, nu au putut fi verificate modul de gestionare a stocurilor de medicamente și materiale sanitare, achizițiile directe și angajările de personal din perioada stării de urgență. Nu au fost oferite toate informațiile nici despre echipamentul Real Time PCR, prin care este testată infecția cu coronavirus, aciziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Vrancea. În aceste condiții, nu a putut fi exercitat controlul cu privire la respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractul de achiziție publică.

De la Petrol și Gaze, la Spitalul Județean

Potrivit prezentării de pe site-ul Spitalului Județean, Liviu Laurențiu Vlad este economist, absolvent al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, promoția 2003. Conform unor informații care circulă pe internet, Liviu Laurențiu Vlad este cumnatul Alinei Ramona Drumea, consilier local și secretara personală a lui Ion Ștefan „Grindă”. De altfel, pagina de Facebook Liviu Vlad este plină de postări pro PNL și, precum Codruța Neagu, a fost implicat activ în campania electorală a PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?