Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651
Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651

Cursuri suspendate la clase din Focșani și Vizantea

Astăzi, 30.10.2020, a avut loc o nouă ședință ordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, pentru stabilirea unor măsuri de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Vrancea, în urma căreia au fost au fost adoptate urmăroarele hotărâri:

HOTĂRÂREA nr. 156 din 30.10.2020 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, în funcție de încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile, la nivelul localităților din județul Vrancea , care dispune:
Art. 1 La nivelul localităților, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, în care incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile se menține mai mare de 1,5 0/00 și mai mică sau egală cu 3 0/00, rămân în vigoare următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:

(1) Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, se menține obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
(2) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului;
(3) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
(4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00.
(5) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00;
(6) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar: 06:00 – 23:00.
(7) Activarea Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori prin punerea în aplicare a Hotărârii CJSU Vrancea nr. 111 din 08.10.2020.

Art. 2
(1) Direcția de Sănătate Publică Vrancea calculează zilnic, pentru fiecare localitate din județul Vrancea, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea analiza rezultată, în cel mult 24 ore de la data constatării atingerii limitelor prevăzute în prezenta hotărâre;
(2) La stabilirea incidenței la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele.

ANEXA nr.1 la HOTĂRÂREA nr. 156 din 30.10.2020

 

LISTA CU LOCALITĂȚILE DIN JUDEȚULVRANCEA
ÎN CARE INCIDENȚA CUMULATĂ A CAZURILOR PE ULTIMELE 14 ZILE ESTE MAI MARE DE 1,50/00 ȘI MAI MICĂ SAU EGALĂ CU 3 0/00

Nr. crt. Localitatea Incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Data calculării incidenței cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Perioada aplicării măsurilor stabilite
1. Tulnici 2,37 29.10.2020 31.10. – 13.11.2020

HOTĂRÂREA nr. 157 din 30.10.2020 privind suspendarea cursurilor şcolare în unitățile/instituțiile de învățământ, în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 , care dispune:
Art. 1 (1) Se constată suspendarea cursurilor şcolare pentru efectivul de elevi prezenţi “față în față” din Clasa a V-a C, din cadrul Școlii Gimnaziale “Ștefan cel Mare” nr. 9, din municipiul Focșani, începând cu data de 29.10.2020 și dispune menținerea măsurilor de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 12 zile.
(2) Unitatea de învățământ menționată la alin (1) va respecta măsurile de organizare a activităţii în condiţii de siguranţă epidemiologica pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educației și cercetării.
(3) Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența ,,față în față” pentru clasa/unitatea de învățământ menționată la alin (1), suspendată temporar, se dispune prin Hotărâre a C.J.S.U. Vrancea, după obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică Vrancea, cu informarea Unității de Învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

HOTĂRÂREA nr. 158 din 30.10.2020 privind suspendarea cursurilor şcolare în unitățile/instituțiile de învățământ, în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 , care dispune:
Art. 1 (1) Se constată suspendarea cursurilor şcolare pentru pentru Clasele a VI-a și a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Vizantea Mănăstirească, din comuna Vizantea – Livezi, începând cu data de 30.10.2020 și dispune menținerea măsurilor de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 7 zile.
(2) Unitatea de învățământ menționată la alin (1) va respecta măsurile de organizare a activităţii în condiţii de siguranţă epidemiologica pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educației și cercetării.
(3) Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența ,,față în față” pentru clasa/unitatea de învățământ menționată la alin (1), suspendată temporar, se dispune prin Hotărâre a C.J.S.U. Vrancea, după obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică Vrancea, cu informarea Unității de Învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

HOTĂRÂREA nr. 159 din 30.10.2020 privind suspendarea cursurilor şcolare în unitățile/instituțiile de învățământ, în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 , care dispune:
Art. 1 (1) Se constată suspendarea cursurilor şcolare pentru pentru Clasele a V-a și a VI-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Vizantea Răzășească, din comuna Vizantea – Livezi, începând cu data de 30.10.2020 și dispune menținerea măsurilor de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 7 zile.
(2) Unitatea de învățământ menționată la alin (1) va respecta măsurile de organizare a activităţii în condiţii de siguranţă epidemiologica pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educației și cercetării.
(3) Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența ,,față în față” pentru clasa/unitatea de învățământ menționată la alin (1), suspendată temporar, se dispune prin Hotărâre a C.J.S.U. Vrancea, după obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică Vrancea, cu informarea Unității de Învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

HOTĂRÂREA nr. 160 din 30.10.2020 privind fluxul informațional-decizional care vizează stabilirea scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile/instituțiile de învățământ din județul Vrancea, în contextul epidemiei de COVID-19, care dispune:
Art. 1 Săptămânal în fiecare zi de joi, până la ora 11.00, Direcția de Sănătate Publică Vrancea transmite către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, analiza de risc epidemiologic întocmită pentru ultimele 14 zile, cu mențiunea că ultima zi a intervalului de referință este ziua de miercuri.
Art. 2 În aceeași zi de joi, până la ora 18.00, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea transmite către Direcția de Sănătate Publică Vrancea și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea scenariile de funcționare propuse pentru fiecare unitate de învățământ, pentru săptămâna următoare, în baza hotărârilor consiliilor de administrație ale acestora.
Art. 3 Săptămânal în fiecare zi de vineri, până la ora 12.00, Direcția de Sănătate Publică Vrancea transmite către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea macheta avizată cuprinzând scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Vrancea pentru săptămâna următoare.
Art. 4 Săptămânal în fiecare zi de vineri, până la ora 13.00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea se întrunește în vederea aprobării scenariilor de funcționare pentru fiecare unitățile de învățământ din județul Vrancea, valabile pentru săptămâna următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?