Televizoarele Smart sunt deja parte din viața noastră. Au apărut acum relativ puțin timp, dar au cunoscut o răspândire accelerată și, în ziua de azi, reprezintă majoritatea vânzărilor de televizoare noi. Sunt aici pentru a rămâne și să îngroape modelele convenționale de televizoare.
Dacă încă nu ai un TV Smart, pierzi o mulțime de lucruri. Poate că îți sună pretențios și inutil, dar nu este așa. Un TV Smart îți poate aduce o mulțime de beneficii. Care sunt avantajele unui TV Smart? Iată doar câteva dintre ele:
1. Navighezi pe internet
Unul din principalele avantaje ale unui Smart TV este capacitatea acestuia de a se conecta la Internet, fie prin Wi-Fi, fie prin cablu ethernet. De aceea, cel mai simplu lucru pe care îl putem face pe un tv Smart este să navigăm pe Internet cu el, la fel cum am face-o cu laptopul sau calculatorul.
Cu un ecran atât de mare și de spectaculos, navigarea pe internet devine o experiență impresionantă. Navigarera este simplă și comodă, iar unele televizoare, precum Philips, au chiar și o tastatură completă pentru a scrie mai repede pe ecran.
2. Urmărești video-uri pe Youtube
Toate televizoarele Smart au o aplicație nativă pentru a te bucura de video-urile de pe Youtube. Asta înseamnă că avem la dispoziție pe un ecran uriaș cel mai mare catalog de video-uri online.
Un sfat: loghează-te cu contul de Gmail și vei putea să-ți salvezi canalele favorite pe Youtube și algoritmul Google îți va sugera cele mai interesante conținuturi online pentru tine și gusturile tale. Un mod foarte simplu de a-ți lărgi conținutul divertismentului tv așa cum îl cunoșteai până azi.
3. Gătește cu televizorul
Programele de gătit sunt deja clasice. Dar ce te faci dacă Paprika TV nu difuzează exact când vrei tu rețeta ta preferată? Cu un Smart TV poți urmări absolut orice emisiune de gătit, de pe Youtube sau de pe orice canal tematic. În plus, există și aplicații speciale pentru asta. Trebuie doar să le instalezi pe televizorul tău Smart și te vei putea bucura de ele în orice moment.
4. Ascultă-ți muzica preferată
Nu o dată ai folosit dvd-player-ul pentru a asculta muzică la televizor, recunoaște. Cu un TV Smart, nu mai ai nevoie de CD-uri sau DVD-uri, pentru a-ți asculta oricând muzica preferată. Fie că preferi Youtube sau ai cont pe aplicații dedicate de muzică, precum Deezer sau Spotify, ai cel mai simplu și comod mod de a asculta muzica preferată acasă, direct pe televizor.
Pe Spotify ai aproape orice gen de muzică, orice melodie și accesul este simplu: doar echivalentul a 5 euro pe lună.
5. Te poți juca direct pe televizor
Da, cu un televizor te poți și juca, ca și cum ar fi o consolă. E adevărat, catalogul de jocuri este mai redus decât pe consolele dedicate, dar jocurile disponibile sunt mai simple. În plus, te poți juca direct cu telecomanda televizorului tău Smart.
În general, oferta e aceeași pe care o poți găsi și pe telefonul mobil, cu avantajul că te vei juca nu pe un ecran de 6 inchi, ci pe unul enorm, în care vezi toate detaliile.
Acestea sunt doar câteva din avantajele unui TV Smart, dar pe un asemenea dispozitiv poți face mult mai multe: poți copia ecranul telefonului direct pe televizor, poți sta pe Facebook sau pe orice alte rețele sociale, poți urmări conținut online de pe orice site sau aplicație de streaming etc.