Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898
Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

GALERIE FOTO! 100 de ani de școală la Biliești, sărbătoriți chiar de Ziua Învățătorului

Grigorică Violeta Mariana, director Școala Gimnazială Nr. 1 Biliești:

          Pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Biliești a fost zi de mare sărbătoare joi, deoarece am marcat împlinirea a 100 de ani de la prima atestare în documentele emise de Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, nr SJAN VN 456 C/13.11.2018,  prin care se precizează că în 1925 se construiau 2 sedii școlare, în Sasu și Biliești.

          Activitatea a debutat la școală cu sfințirea unei plăci aniversare și comemorarea cadrelor didactice care au predat în toți acești ani copiilor din Biliești, apoi foștii elevi și cei actuali, alături de invitați, au plantat în curtea școlii, un stejar.

          La Căminul Cultural Biliești, evenimentul a fost deschis de doamna inspector școlar general, prof. dr. Livia Marcu, care a evidențiat rolul cadrului didactic în fiecare comunitate. Au mai luat cuvântul și reprezentanții instituțiilor partenere, care susțin la nivel județean educația, și anume domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, Ciprian Epure, domnul prefect Marius Iorga, domnul administrator al județului Botezatu Alexandru, ca reprezentant al domnului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, domnul primar al comunei Biliești, Vasile Chirilă, și domnul viceprimar Chiticaru Remus.

          Un alt moment emoționat a fost cel în care fiecare cadru didactic pensionar ne-a adus în prezent crâmpeie din viața școlii de altădată. A fost onorant ca foști dascăli ai școlii, precum Alexandru Virginica, Ciotea Adriana, Ciotea Marin, Panțâr Virginica, Paraschiv Gabriela, Paraschiv Dorel, Taban Zonia, Dumitrache Mitrița, Rusu Liliana, Broș Cornel, Pădurice Doinița, Bărbieru Bănel, să ne fie astăzi alături, amintindu-ne cu mare drag și de cei care din diferite motive nu au putut ajunge, și anume, Ciobanu Maria, Hîncu Gabriela, Petrescu Viorica, Radu Mariana, Racoviță Nicoleta.

          Le mulțumim tuturor fiilor satului care au răspuns prezent invitației noastre, reușind să facem un pod de amintiri între toate generațiile Școlii Gimnaziale Nr. 1 Biliești.

          Îi felicit pe colegii mei care s-au implicat, în totalitate, în organizarea acestui eveniment, pentru a le oferi elevilor noștri un alt prilej de a percepe școala și pe noi, dascălii, într-o lumină vie. 

Totodată le mulțumesc și sponsorilor care au fost alături de noi, și anume:

– Primăria și Consiliul Local Biliești, – Consiliul Părinților,

– Sindicatul Liber Din Învățământ

– Atelierul de Fierărie Bunădimineața, – Frigoserv Srl

– Hanul lui Ureche, – Restaurant Aurora

– Sc Grig & Mat Construct Srl, – Sc Prăjituri Cu Gust Srl

– Sc. Straser Vany Srl, – Supermarket Cristea Serv

– Șefa Baloanelor, – Vidi Mirra Biliești

          Cu speranța că această zi a fost o primă treaptă pe scara timpului rememorării, nu vom spune că a fost un eveniment care doar a marcat un moment, ci este începutul unei noi perioade din viața fiecăruia.

Petrică Butuc:

          Sărbătoarea școlii la Biliești a început cu momentul comemorativ în memoria cadrelor didactice care au slujit Școlii din Biliești – și prin școală, comunității bilieștene – și care nu mai sunt printre noi. Cu acel prilej, a fost dezvelită și o placă comemorativă. În continuare, sărbătoarea Școlii Biliești, care a coincis cu Ziua Învățătorului, s-a desfășurat așa cum am anticipat, cu precizarea că evenimentul a fost onorat de participarea unor oficialități județene de vârf -prefectul Marius Iorga și inspectoarea generală a Inspectoratului Școlar Județean, Livia Marcu.   

          La finalul momentelor de la Căminul cultural, publicistul și prozatorul Ovidiu Butuc a prezentat publicului volumul ”Recrutul Fugar”. Evenimentul organizat joi, la Biliești, la școală și la căminul cultural, cu participare numeroasă și ținută, a fost o certă reușită!

Prefectul Marius Iorga:

100 de ani de școală la Biliești, sărbătoriți chiar de Ziua Învățătorului

          Joi, alături de reprezentanții Consiliului Județean Vrancea, ai Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, primarul comunei Biliești și consilierii locali, am fost onorați să participăm la aniversarea a 100 de ani de la atestarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Biliești –  o instituție cu rădăcini puternice și un rol esențial în viața comunității.

Această zi cu dublă semnificație, celebrată chiar de Ziua Națională a Învățătorului, ne amintește cât de importantă este educația și cât de mult le datorăm celor care, cu răbdare și pasiune, formează generații întregi.

Felicitări dascălilor, elevilor, părinților și tuturor celor care au scris istoria acestei școli!

La mulți ani tuturor învățătorilor și profesorilor!

La mulți ani, Școala Gimnazială Nr. 1 Biliești!

Foto: Petrică Butuc și Facebook / Grigorică Violeta Mariana; Instituția Prefectului Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?