Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Creșă și grădiniță pentru copiii din Cartierul Sturza-Odobești

Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a anunțat că se lucrează la proiectul de investiții „Construire și dotare Centru pentru educație timpurie Lumea Copiilor“, în Cartierul Unirea. Valoarea proiectului este de 5.058.973,66 lei din care 4.957.794,17 reprezentând 98% din valoarea proiectului – contribuție din fonduri europene și 101.179, 49 lei reprezentând 2% din valoare, contribuție proprie. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 150 copii, beneficiari ai spațiului multifuncțional prevăzut la parterul noii unități de învățământ, din care 64 copii utilizatori zilnici, respectiv 24 copii modul creșă și 40 copii modul grădiniță. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea gradului de participare a populației în învățământul antepreșcolar și preșcolar prin extinderea capacității existente și realizarea condițiilor pentru o educație de calitate prin construirea unei grădinițe cu program prelungit, inclusiv creșă, în sat Unirea, cartier Mihail Sturdza, oraș Odobești. „Prin sprijinul ce va fi primit pentru realizarea investiției se va asigura creșterea accesului, calității și atractivității educației, contribuind la creșterea ratei de participare în învățământul antepreșcolar și preșcolar, se va constitui o bază solidă ce va duce la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii. Acest dezirat nu se poate realiza însă fără o infrastructură corespunzătoare ciclurilor educaționale. Infrastructura educațională este esențială pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilități sociale și a capacității de integrare socială“, a afirmat Daniel Nicolaș.

El a adăugat că această investiție se înscrie în strategia administrației locale de creștere a populației orașului și prin urmare, realizarea de investiții din surse de finanțare guvernamentale sau europene, care să sprijine tinerii și familiile și să atragă investitori în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?