Unii focșăneni s-au gândit să fructifice bucăţica de pământ pe care o au la dispoziţie. Au vrut să demonstreze că orice se poate, mai ales acolo unde există un strop de voinţă. Un astfel de exemplu este o grădină cu flori de pe Aleea Echităţii din spatele blocului P8 din cartierul Sud al Focşaniului. Din 2012, Ionel Burlacu, militar de profesie, s-a mutat de la Râmnicu Sărat, Puieşti, la Focşani. Crescut la ţară, înconjurat de verdeaţă şi culorile vii ale naturii, Ionel Burlacu şi-a asumat responsabilitatea de a amenaja spaţiul verde din spatele blocului în care locuieşte, transformând-ul într-o grădină cu flori. Are peste 40 de butaşi de trandafir, şi zeci de copăcei. După-amiaza, când se întoarce de la serviciu, agaţă uniforma de militar în cui şi îşi ia sapa în mână. Iarba crescută printre flori nu aşteaptă, iar plantele trebuiesc udate, mai ales acum, când soarele arde cu putere. Singura problemă a lui Ionel Burlacu este consumul mare de apă, dar speră să obţină ajutor din partea Primăriei Focşani.
Din paragină, în colţ de Rai
Iniţial, Ionel Burlacu s-a decis să amenajeze un loc în care cele două fete ale lui să aibă unde să se joace. Ulterior, de la un fir de trandafir plantat pe marginea trotuarului, s-a ajuns la un adevărat colţ de Rai pe care chiar şi vecinii care stau la casă îl admiră. „Din 2012 am făcut o mică grădiniţă unde să se joace copii, n-am lăsat locul în paragină. Când am venit prima dată aici era peste tot buruiană. Uşor, uşor, am adus nişte pământ, am amenajat locul, am pus copăceii, «Palma Maicii Domnului», am cumpărat trandafiri, anul ăsta am mai luat un copăcel. Trandafirii sunt puşi cam de 4-5 ani. Este foarte multă muncă, şi se consumă foarte multă apă. După-amiaza intru în grădină, după ce se mai duce căldura. Vecinii sunt relaxaţi, păstrează curăţenia‟, a spus Ionel Burlacu.
Omul spune că mai sunt persoane care aruncă gunoaie la voia întâmplării, dar preferă să le strângă de unul singur. Câinii de companie sunt o altă problemă. Nu ei, ci stăpânii care uită să se echipeze cu săculeţ. „De obicei, eu adun gunoaiele. Vin oameni din exterior dar adun eu gunoaiele pe care le lasă în urmă şi le pun la tomberon, pahare de cafea, şerveţele.Probleme cu câinii mai aveam în sensul că mai vin şi stăpâni cu câinii şi nu strâng în urma lor, sunt şi care mai au‟, mai spune el.
„Omul munceşte foarte mult aici. Chiar este o grădiniţă frumoasă. Oamenii sunt gospodari. Am locuit la aprtament, la părinţii mei şi acelaşi lucru s-a făcut şi acolo, în spatele blocului, nu la bulevard. Aveam o grădiniţă unde am zis să facem ceva frumos pentru că este foarte uşor să te urci cu roţile de la maşină şi să parchezi. Dacă sunt 10 locatari, îţi mai permiţi să arunci o pungă de gunoi sau ceva pe geam?! Pe aici sunt proprietăţi private şi oamenii nu-şi permit să facă rău, când vezi că este curat, e normal să păstrezi‟, este de părere Ionuţ, vecin cu Ionel Burlacu.
„Este foarte multă muncă şi se consumă foarte multă apă‟
Pe lângă eforturile fizice, Ionel Burlacu spune că trebuie să le gestioneze şi pe cele financiare. Omul speră să obţină ajutor de la Primăria Focşani în ceea ce priveşte apa folosită pentru udatul grădinii. „Am văzut la primărie ceva prin Direcţia de Dezvoltare. Am înţeles că putem să participăm la un concurs pe cartier, şi după aceea se alege cea mai frumoasă grădiniţă şi i se acordă un premiu. Nu că m-ar interesa prea mult premiul, ci m-ar interesa să-mi dea apă de la primărie, de două ori pe săptămână. Mă cam termină cu apa. Cam din două în două zile ud grădina, cu ce mai consum eu în casă, din 20 de metri nu scap. Dacă am lăsa toţi să crească boscheţii, ce-am face? ‟, spune Ionel Burlacu.
Concurs pentru amenajarea spațiilor verzi, cu premii în bani
Focșănenii sunt invitați să se înscrie de la 1 iulie în concursul pentru amenajarea spațiilor verzi din oraș. Regulamentul privind desfășurarea unui concurs public pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din Focșani a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 30 aprilie. Potrivit Regulamentului, Primăria Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, poate încredinţa spațiul verde aferent unui imobil/imobile, spre amenajare și întreţinere, asociaţiilor de proprietari, proprietarilor individuali, operatorilor economici, ONG-urilor, în baza unei Convenții de Partereniat.
Municipalitatea a arătat că spațiile verzi încredinţate vor fi amenajate și întreţinute prin grija celor cărora le-au fost încredinţate. Materialul dendrologic plantat la cererea asociaţiilor de proprietari va fi udat de membrii asociației de 2 ori pe săptămână în perioada aprilie – septembrie. „Materialul necesar plantărilor poate fi asigurat de Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani în baza unei programări, în funcţie de alocaţia bugetară repartizată pentru achiziţia de material dendro-floricol şi a priorităţilor la nivel de municipiu și plantat de către persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost încredinţate spațiile verzi. De asemenea, materialul necesar plantărilor poate fi asigurat și/sau plantat și de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost încredințate spațiile verzi. Pentru stimularea tuturor cetățenilor dar și în vederea amenajării și întreținerii în mai bune condiții a spațiilor verzi din oraș, anual va fi organizat un concurs public, la care se vor putea înscrie toți deținătorii spațiilor verzi încredinţate conform Regulamentului atașat. Acest concurs se desfășoară până la data de 1 noiembrie 2020”, arată Primăria Focșani.
Ca și la concursul care a premiat cele mai frumoase vitrine din oraș din perioada sărbătorilor de iarnă, Focșaniul a fost împărțit în aceleași 6 zone, pentru fiecare din ele primii trei clasați fiind recompensați cu câte un premiu, după cum urmează: locul I – 1000 lei; locul II – 600 lei și locul III – 300 lei. „Dragii mei, Focșaniul este casa noastră și împreună putem face ca această casă să fie una cât mai curată și frumoasă. Iar acest concurs dă fiecăruia dintre noi ocazia să arătăm câtă imaginație avem și dragoste de frumos și mai ales de orașul nostru”, a precizat primarul Cristi Misăilă.