Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Bărbat căutat de polițiști, după ce a fugit din spital, deși era confirmat cu virusul COVID-19

 

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, întocmit de polițiști

La data de 20 iunie a.c., ora 09.56, polițiștii au fost sesizați telefonic de o asistentă din cadrul unei unități spitalicești, cu privire la faptul că în jurul orei 08.30, un bărbat de 65 de ani, din comuna Slobozia Bradului, internat din data de 17 iunie a.c. și ulterior confirmat cu virusul Covid 19 ar fi părăsit secția, fără încuviințarea medicilor.

În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, bărbatul a fost depistat la domiciliul său, unde se afla împreună cu soția sa. Cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, bărbatul a fost transportat în condiții de siguranță în cadrul unei unități spitalicești, iar față de soția sa în vârstă de 62 de ani, a fost dispusă măsura izolării la domiciliu.

De asemenea, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, totodată fiind înștiințată Direcția de Sănătate Publică Vrancea, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Comunicat IPJ Vrancea, 22 iunie 2020

foto: msnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?