Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Făuritorii României Mari – pomeniţi, joi, în bisericile din Patriarhia Română

Eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional vor fi pomeniţi, joi, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului în toate bisericile din Patriarhia Română. „La toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi din data de joi, 4 iunie 2020, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Veşnica lor pomenire din neam în neam!”, se menţionează într-un comunicat al Patriarhiei Române transmis, miercuri, AGERPRES.

La 4 iunie 1920, la Trianon, a fost semnat tratatul cu Ungaria, din partea României de către Nicolae Titulescu şi dr. Ioan Cantacuzino, prin care era confirmată unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?