Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Nepotul lui „Grindă”, pus director general adjunct la Fisc pentru regiunea sud-est a ţării

De când a ajuns PNL-ul să conducă România, dacă vrei să promovezi, trebuie să fii rudă cu un liberal, eventual ministru. Rudele deputatului liberal Ion Ștefan, zis Grindă, nu sunt deloc o excepție. Am putea spune chiar că sunt regula! De câteva luni de zile, gradul de rudenie cu deputatul Grindă pare să fie principalul criteriu de selecție al celor care sunt puși la conducerea instituțiilor din Vrancea și împrejurimi. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute este la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Inițial, de la 1 aprilie, Sergiu Marian Bordea Ștefan, inspector vamal la Biroul Vamal de interior Vrancea, a fost delegat în funcția de șef administrație la AJFP Galați. Ordinul a fost semnat de șefa ANAF, Mirela Călugăreanu. A doua zi, acesta a fost promovat, tot fără concurs, în funcția de director executiv colectare al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. Astfel, prima numire a fost doar o trambulină pentru postul de director executiv adjunct la direcția regională. Sergiu-Marian Bordea Ștefan este soţul nepoatei deputatului „Grindă”. Bineînțeles că Sergiu Marian Bordea Ștefan are un istoric liberal, numele său fiind pe lista de candidați din 2016 la Consiliul Local Milcovul. De asemenea, soția sa, Carmina, este jurist la firma Balcanic Prod, deținută de frații Ștefan.

Adevărul de Galați a scris ieri că „Sergiu-Marian Bordea-Ştefan era, la începutul lunii aprilie, un lucrător vamal oarecare la Focşani. Fără niciun fel de concurs, el a fost numit şef al Finanţelor de la Galaţi, iar a doua zi de la această numire a fost promovat, tot fără concurs, director general adjunct la Fisc pentru regiunea sud-est a ţării. Vrânceanul Sergiu-Marian Bordea-Ştefan este dovada vie că nimic nu este imposibil atunci când vine vorba de ambiţiile unui mic funcţionar de a promova peste noapte (la propriu) într-o înaltă funcţie publică. La începutul lunii aprilie a acestui an, Bordea-Ştefan era un simplu inspector vamal la Biroul Vamal de Interior (BVI) Vrancea (instituţie subordonată Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, care are în subordine fiscul şi vămile din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea, Brăila, Constanţa), iar în doar două zile a reuşit două promovări absolut spectaculoase”. Surse din interiorul AJFP Galaţi au precizat pentru Adevărul că, „în cele 24 de ore în care a fost şef al instituţiei, Sergiu-Marian Bordea-Ştefan nu a fost văzut de nimeni la muncă, numirea fiind pe rol de „trambulină”, deoarece altfel (conform regulamentelor interioare) nu putea fi pus director adjunct la direcţia regională”.

Adevărul de Galați amintește că „numirea lui Sergiu-Marian Bordea-Ştefan la şefia Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi nu este singura mişcare de personal regională pe filiera Vrancea-PNL-Ion Ştefan. În data de 7 mai 2020, la conducerea Regionalei CFR Galaţi a fost numit Sorin Mihăilescu, care până atunci a ocupat o funcţie măruntă în sistem: şef la Regulatorul de Circulaţie CFR Adjud. Mihăilescu este membru PNL şi este prieten şi cumătru cu ministrul Ion Ştefan”.

Noua șefă DSP București este fina de cununie a Monicăi Anisie, Ministrul Educaţiei şi Cercetării

Agenția Mediafax a scris sâmbătă că „Funcţia politică bate competenţa!”. „Dr. Laura Acatrinei, medic epidemiolog, a fost schimbată din fruntea DSP cu Dr. Oana Nicolescu, medic de familie şi şefa Organizaţiei Liberale Sector 2. Dr. Oana Nicolescu este fina de cununie a Monicăi Anisie, Ministrul Educaţiei şi Cercetării. Ordinul de numire în funcţia de director DSP Bucureşti a fost semnat de Prof.Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii”, a precizat Mediafax. Și în Vrancea, la conducerea DSP au fost numiți doi stomatologi peneliști, Cătălin Bunghez, medic stomatolog la Soveja, fiind iubitul consilierului local PNL Ana Maria Dimitriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?