Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Cu toată lumea concentrată pe Spitalul Județean, 16 pacienți de la Adjud au fost transferați la Rm Sărat!

„În cursul zilei de astăzi, din ordinul șefului Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, motivat de aglomerarea spitalelor de la Adjud și Focșani cu pacienți infectați cu COVID-19, s-a dispus transferul a 50 de pacienți cu forme ușoare sau asimptomatici la spitalele din Brăila (20 de pacienți de la Adjud) și Rm Sărat (30 de pacienți de la Focșani). După o analiză a situației, Instituția Prefectului Județului Vrancea a decis ca pacienții să nu mai fie transferați, către spitalele respective fiind redirecționați viitorii pacienți care se vor încadra la categoria menționată”, asta a scris astăzi, pe pagina de Facebook, Prefectura Vrancea.

Doar că, în timp ce toată presa era la porțile secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, de unde microbuzele au plecat goale, altfel stăteau lucrurile la Adjud. Chiar Adrian Crețu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, ne-a spus că 16 pacienți de aici au fost transferați la spitalul Rm Sărat. Cum de s-a întâmplat asta în condițiile în care Prefectura anunțase că pacienții nu vor mai fi transferați? Pentru că transferul avusese deja loc, iar cei de la Prefectură nu au știut, fiind informați după ce au făcut postarea respectivă. Este pur și simplu halucinant ce se întâmplă! Întrebarea este: va răspunde cineva pentru toată suferința provocată oamenilor?

16 pacienți confirmați cu COVID-19 au fost mutați de la Spitalul Municipal Adjud la Spitalul din Râmnicu Sărat și asta din cauza unor probleme de comunicare, acuză Monica Bercea, managerul instituției sanitare.

,,Am dat curs acelei hotărâri a dânșilor de a transfera pacienții. Întâi am fost anunțați dimineață, la 07:00, că trebuie să trimitem 20 de pacienți către Brăila, între timp, la ora 09:30, au venit în curtea noastră două ambulanțe pentru victime multiple care au așteptat acei pacienți. În jur de 11:30 ne-au anunțat telefonic, tot cei de la ISU, că vor fi transferați la Râmnicu Sărat, nu la Brăila, și să-i trimitem cât mai urgent. Da, am transferat acei pacienți, 16, la Râmnicu Sărat, în cele două ambulanțe, fără să știm de acea hârtie prin care Prefectura evocă acea decizie a Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervențiilor. Despărțirea de acei pacienți a fost neplăcută și pentru pacienți, și pentru cei care lucrează în Spitalul Municipal Adjud, acești pacienți sunt sub grija noastră de cel puțin 3 săptămâni. Nu am putut transfera decât pacienții asimptomatici, cu forme foarte ușoare, atât”, ne-a declarat Monica Bercea.

Întrebată de ce pacienții asimptomatici pozitivi, internați mai bine de 3 săptămâni în spital, nu au fost lăsați să meargă la domiciliu, sau într-o locație temporară, de unde ar urma să fie monitorizați, Monica Bercea a răspuns că acest lucru este cauzat de numărul mic de lucrători din cadrul Poliției. ,,Poliția, la momentul de față, nu poate să facă față  la toți acești pacienți care sunt declarați pozitivi, și ăsta este motivul pentru care, la nivel unitar, pe țară, nu este nimic de comentat la acest ordin dat. Așa se procedează pentru că nu avem cum să-i monitorizăm pe toți pacienții pozitivi, pentru că ei sunt surse de infecție, poate unii nu sunt conștienți de acel lucru și nu poate fi monitorizat fiecare la domiciliul pe care și-l alege.”

Între timp, de la Spitalul Municipal Adjud au fost externați 8 pacienți, primind cele două rezultate consecutive negative. Astfel că, la acest moment, în spitalul Adjud au mai rămas 111 pacienți internați pe secțiile Chirurgie, ATI, OG și Interne.

Managerul Spitalului Municipal Adjud spune că astfel de situații nu se vor mai întâmpla, și cere Prefecturii Vrancea să se pună de acord cu reprezentații ISU Vrancea, astfel încât viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol. ,,Amândouă instituțiile statului, și ISU și Prefectura, trebuie să se pună de acord altă dată, cum organizează aceste transferuri intraspitalicești, și cum noi trebuie să răspundem, în primul rând, în fața pacientului”, a mai spus managerul Monica Bercea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?