* „Sportului îi datorez tot ce am, nu mi-aș vedea viața fără atletism!”
Stadionul Milcovul. Zi de final de aprilie 2020. Claudia Prisecaru, excepționala atletă a Vrancei, aleargă. Așa cum am văzut-o făcând și în zile de vară toridă ori de iarnă. Așa cum aleargă de pe vremea când, copiliță de zece ani fiind, antrenorul Corneliu Panait a testat-o la ea în sat, la Cotești, într-o manieră în care am mai relatat-o. Și pe care o voi relua mai încolo, pentru că are tâlcul ei adânc ce vorbește despre ochiul și inspirația antrenorului-observator, despre potențialul fizic și de voință al viitoarei sportive și despre o relevare a unui destin ce avea să intre în timp într-un proces de împlinire trecând prin suișuri și coborâșuri. O curgere de evenimente care îi scriu Claudiei Prisecaru – și prin care Claudia Prisecaru își scrie – povestea de sportivă de vârf a Vrancei și a României. O poveste căreia îi sunt adăugate episoade care îi dau consistență și care poate dura încă vreun deceniu în condițiile în care alergătoarele cele mai mari de astăzi ale României au ceva mai mult de 30 de ani.
Cursa de descoperire a unei noi lumi!
Îmi spune acum Claudia: ”Spre atletism m-au adus sora mea, Corina, și primul meu antrenor, domnul Corneliu Panait căruia îi mulțumesc în fiecare zi pentru ceea ce a făcut din mine. Îi sunt și îi voi fi recunoscătoare toată viața. Îi mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca eu să devin sportivă de perfomanță și să-mi pot îndeplini toate visele!”.
Corina, ”mai talentată decât mine” cum o definește Claudia, era sportivă la Unirea Focșani și a fost argumentul care a dus-o și pe ea spre atletism. Însă decisivă a fost sentința dată de Corneliu Panait după ce Claudia a alergat dus-întors toți cei patru kilometri pe drum de țară, între Cotești și Dălhăuți, singura dintr-un grup mai mare de copii: “apucă-te de treabă că vei fi mare, vei face performanță”! A fost cursa test care a dus-o într-o lume nouă. O lume departe de casă și de mama de care era foarte legată, cu un program de pregătire și de viață cu care nu era obișnuită. O lume cu bucurii și privațiuni, într-un cămin pentru sportivi, în care ancora ei pentru viață și performanță era Corina! ”Primul meu club a fost Clubul Sportiv Unirea Focșani. Practic, acolo am crescut. Le mulțumesc și lor pentru ceea ce au făcut pentru mine! Am avut și nereușite – au fost destule – dar am trecut cu bine peste toate, nu îmi place să revin la trecut sau să vorbesc despre ele” îmi spune acum, într-un final de aprilie 2020 și o lume lovită dramatic de pandemie, de izolare, de fără sport.
O știu o luptătoare, dar de această dată pare puțin descumpănită de împrejurări dacă zice că nu-i place să revină la trecut. Un trecut care, totuși, a generat ulterioare evenimente care au urcat-o pe atleta Claudia Prisecaru până pe medalie la Campionatul European de Tineret!
Ieșirea din blocaj!
Într-o zi de august 2016, am urmărit-o pe Claudia Prisecaru la un antrenament la capătul căruia a făcut o scurtă pauză înaintea stretching-ului. A fost prima discuție cu ea pentru documentare. Era într-un blocaj din care căuta ieșirea. Știa ce are de făcut. Mi-a spus atunci ceea ce acum reia, revenind, totuși, la trecut: ”Cred că cea mai mare nereușită a mea a fost atunci când a trebuit să schimb doi antrenori”. Schimbase doi antrenori, timpul reușit în proba ei de bază, 3000 metri obstacole, era sub baremul pentru Campionatul European de Juniori. Talentul său excepțional nu permitea risipirea, eșecul. Soluția exista. Era nevoie să fie găsită și valorificată. ”Am găsit, își deapănă acum Claudia povestea ce avea să capete o întorsătură de happy-end – un antrenor care să mă înțeleagă perfect. Acel om a fost și este actualul meu antrenor, domnul Cristian Orza. Când am început să lucrez cu dumnealui eram în urmă tare cu pregătirea, mi-a fost extrem de greu să mă adaptez la un nou plan de pregătire, total diferit de ceea lucrasem până atunci. Dar a existat încredere din ambele părți și am reușit!”
A urmat și trecerea la CSM Focșani 2007 club care i-a asigurat condiții de viață și de pregătire la nivelul cerut de marea performanță și cărora Claudia le-a răspuns cu rezultatele din competițiile interne și internaționale.
Performanțe excepționale, în acord cu calitățile excepționale ale Claudiei!
Ce a reușit mâna de fată, ce pare firavă ca o trestie în durele curse din competiții? A câștigat cam tot ce putea fi câștigat în concursurile interne la vârsta ei în cursele de 3000 metri obstacole, 1500 metri, 3000 metri, 5000 metri. La 3000 obstacole a fost campioană la senioare încă la tineret fiind. A devenit vicecampioană europeană de cros cu echipa de senioare a României, campioană balcanică de cros, multiplă medaliată balcanică în curse de fond. A fost cea mai bună sportivă a Vrancei în ultimii trei ani!
Într-un interviu din 2018, după ce în 2017, accidentată, terminase pe locul al patrulea Campionatul European de Tineret la 3000 metri obstacole, îmi declara că ”Un vis este acela ca în 2019 să îmi iau revanșa și să câștig medalie la Campionatul European de Tineret! E mult de muncă, știu asta, dar am încredere în ceea ce pot! Un alt vis ar fi îndeplinirea baremului pentru Olimpiada de la Tokio”. Claudia și-a îndeplinit primul vis. A urcat pe podiumul Europenelor, cu medalie de bronz. Era acolo unde îi era locul anunțat încă de la cursa test de la vârsta de zece ani. ”Am muncit pentru medalia asta doi ani de zile, după ce pierdusem medalia, tot de bronz, la câteva secunde. Mi-am dorit medalia asta din toată inima!”, îmi spune atleta care a crezut tot timpul în șansa ei și în dreptul ei la împlinire.
Jocurile Olimpice sunt încă un vis de împlinit. Cu pregătirea pentru baremul care să o ducă la Tokyo 2020 era în grafic. Jocurile au fost amânate de Codiv-19. Până la ele și pentru ele, Claudia Prisecaru se pregătește. Acasă, după programul stabilit cu profesorul Orza, pe stadionul Milcovul, aflat la câteva minute de mers cu mașina de acasă. Tot conform programului stabilit cu antrenorul ei. Singură, pe o pistă, cu verdele crud al terenului de fotbal alături și cu porumbeii de la moara lui Nistoroiu acompaniind-o uneori. În condiții normale ar fi fost la pregătire cu Lotul Național la Băile Felix, loc tradițional de antrenamente pentru atleți ce reprezintă România în competiții internaționale. Este optimistă, se antrenează așa cum o puteți vedea în unele dintre fotografiile ce însoțesc textul. Și așteaptă, ca toți sportivii țării și ai lumii, zilele în care va putea să se pregătească în mod normal, să concureze.
Claudia Pisecaru, care a terminat studiile la Univesitatea din Craiova, Facultatea de educație fizică și sport și care este abloventă a Școlii Centrale de Antrenori, mi-a mai spus că atletismul îi va marca toată viața, că nu și-ar vedea viața fără acest sport care va fi mereu pe primul loc și că nimeni și nimic nu va schimba asta. Că sportului îi datorează tot ce are, tot ce a relizat în viață. Că atunci când nu este la antrenamente și concursuri îi place să iasă în oraș cu prietenii, că îi este imposibil să găsească preocupări care să-i ia gândul de la sport și că și-ar dori să aibă un cățeluș, pe care și-l va lua atunci va fi mai liniștită și va avea timp mai mult să stea acasă.
A fost povestea sportivei care a câștigat pentru vreun club vrâncean primul titlu de campion național de seniori la atletism. A Claudiei Prisecaru, fata cu caracter de luptătoare, ca o floare de colț, care își împlinește prin muncă fără de rețineri, talentul și destinul de campioană.
Sursa foto: Petrică Butuc, Facebook/Claudia Prisecaru
