Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Primarul de la Panciu a fost reținut

Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, a fost reținut. Ordonanța de reținere a fost emisă de poliție, începând cu ora 19.00, și are o valabilitate de 24 de ore. Cel mai probabil mâine el va fi propus pentru arestare.

Poliţiştii de la Poliţia Oraşului Panciu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, au percheziţionat astăzi, locuinţa primarului Iulian Nica în dosarul în care s-au mai făcut percheziţii şi săptămâna trecută la sediul primăriei. Potrivit unor surse oficiale, percheziţii au mai fost făcute astăzi şi în alte două locaţii. Edilul oraşului Panciu a fost dus la sediul poliţiei pentru declaraţii.

Aceleaşi surse oficiale ne-au spus că primarul are calitatea de suspect în dosar, fiind efectuate cercetări pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual, instigare la delapidare şi altele. În dosar nu este vizat doar primarul ci şi alţi angajaţi ai primăriei, printre care şi secretarul dar şi persoane de la firma primăriei, Duspi Serv.

În urmă cu o săptămână, în acelaşi dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu au efectuat o percheziţie la sediul Primăriei Panciu. Atunci cercetările erau efectuate in rem pentru infracţiuni ce ar fi fost comise prin intermediul societății primăriei, Duspi Serv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?