Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Focșani, Mărășești și Adjud – parte din Drumul Siretului; CNAIR a prezentat stadiul drumului de mare viteză (autostradă) Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat publicității ieri un comunicat de presă în care prezintă „Stadiul Coridorului 9 Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani”. Este unul dintre proiectele pentru care președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, Marian Oprișan, a făcut nenumărate demersuri la nivel guvernamental pentru a obține finanțarea necesară demarării lucrărilor. De altfel, anul trecut, în urma acestor demersuri, Guvernul PSD a prevăzut bani pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice. În august 2019, CNAIR și Consiliul Județean Vrancea au organizat o întâlnire cu primarii localităților din județul Vrancea prin care vor trece tronsoanele drumului de mare viteză (autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău, dar și cu șefii instituțiilor publice implicate în proiect. Este vorba de reprezentanți ai APM, MApN, ANIF, Secției de Drumuri Naționale, SGA, ISU și alți șefi de servicii deconcentrate.

Iată comunicatul CNAIR:

„Sectorul rutier cuprins între Ploiești și Pașcani este prevăzut în cadrul Master Planului General de Transport al României, aprobat prin H.G 666/2016, fiind sectorizat astfel:

Ploiești – Buzău Muntenia Expres

Buzău – Focșani Drumul Siretului

Focșani – Mărășești – Adjud – Bacău Drumul Siretului

Bacău – Roman – Pașcani Drumul Siretului

C.N.A.I.R. S.A. a lansat în luna noiembrie 2016 procedurile de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de Proiectare pentru Elaborare Studii de Fezabilitate și Proiecte Tehnice pentru tronsoanele Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani. Prin cerințele din cadrul Caietelor de Sarcini s-a solicitat viitorilor Prestatori efectuarea unei analize pentru stabilirea profilului transversal al drumului Autostradă sau Drum Expres.

Totodată, în cadrul caietelor de sarcini capitolul 4.1.3.2 STUDIUL DE TRAFIC – Scop și obiective este prevăzută următoarea obligație a Beneficiarului: „[…] Având în vedere gradul de segmentare aferent lucrărilor la coridorul TEN-T CORE precum și faptul că în perioada de timp imediat următoare se urmărește scoaterea la licitație și a altor sectoare de drum de mare viteză aferente TEN-T CORE, în scopul tratării unitare și omogene, se va acorda acces Prestatorului declarat câștigător la Modelul de transport implementat sub licență de software Visum la CESTRIN.”

Drum de mare viteza Ploiești – Buzău

În data de 24.09.2018 C.N.A.I.R S.A a încheiat cu Prestatorul CONSITRANS S.R.L contractul de servicii nr. 92/66263. Valoarea contractului de servicii este de 12.277.618,53 lei fără T.V.A, iar durata de prestare a serviciilor era de 24 de luni de la data de începere a Contractului, respectiv data de 12.11.2018. In data de 08.01.2019 a avut loc la sediul CESTRIN o prima întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai CESTRIN, C.N.A.I.R S.A și Consitrans. Reprezentanții CESTRIN au declarat că Modelul National de Transport este în evaluare la Jaspers și se estimeaza a fi avizat in luna aprilie 2019, însa acesta poate fi folosit ca baza pentru analiza multicriterială. Consitrans S.R.L a extras date de trafic din Modelul Național de Transport (neavizat) pus la dispozitie și a început prelucrarea acestora.

Modelul national de transport avizat de experții Jaspers a fost disponibil la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019. Consitrans S.R.L a extras din nou datele de trafic pentru a putea fi comparate cu cele extrase inițial din modelul neavizat. Datele de trafic preluate de la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019 au prezentat diferențe semnificative față de datele puse la dispoziție în luna ianuarie 2019, motiv pentru care Consitrans S.R.L a reluat întregul proces de modelare a traficului.

Avand în vedere aspectele mentionate anterior, în data de 25.11.2019 a fost încheiat Actului Aditional nr. 1 la Contractul nr. 92/66263/24.09.2018 semnat între C.N.A.I.R. S.A. și CONSITRANS S.R.L, ce are ca obiect prelungirea perioadei de prestare a serviciilor de proiectare cu o durată de 169 zile. Prin urmare, durata Contractului de servicii se va prelungi până la data de 30.04.2021.

Această modificare, ce presupune introducerea unei durate suplimentare de 169 zile și automat prelungirea duratei contractului de servicii până la data de 30.04.2021, nu a majorat valoarea inițială a contractului de servicii, reprezentând o modificare nesubstanțială prin prisma condițiilor impuse de Instrucțiunea nr. 1/2016 a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Date tehnico-economice:

Lungime: 65 km

Valoare contract: 12.277.618,53 lei fără T.V.A.

Data de începere: 12.11.2018

Contract de finanțare: nr. 3/14.05.2018 *finantare nerambursabila din cadrul P.O.I.M 2014-2020

Drum de mare viteză Buzău – Focșani

În data de 24.09.2018 C.N.A.I.R S.A a încheiat cu Prestatorul CONSITRANS S.R.L contractul de servicii nr. 92/66256. Valoarea contractului de servicii este de 13.933.291,10 lei fără T.V.A, iar durata de prestare a serviciilor este de 24 de luni de la data de începere a Contractului, respectiv data de 12.11.2018. În data de 08.01.2019 a avut loc la sediul CESTRIN o prima întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai CESTRIN, C.N.A.I.R S.A și Consitrans. Reprezentanții CESTRIN au declarat că Modelul național de transport este în evaluare la Jaspers și se estimează a fi avizat în luna aprilie 2019, însp acesta poate fi folosit ca bază pentru analiza multicriterială. Consitrans S.R.L a extras date de trafic din Modelul național de transport (neavizat) pus la dispoziție și a început prelucrarea acestora.

Modelul national de transport avizat de către experții Jaspers a fost disponibil la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019. Consitrans S.R.L a extras din nou datele de trafic pentru a putea fi comparate cu cele extrase inițial din modelul neavizat. Datele de trafic preluate de la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019 au prezentat diferențe semnificative față de datele puse la dispoziție in luna ianuarie 2019, motiv pentru care Consitrans S.R.L a reluat întregul proces de modelare a traficului.

Având în vedere aspectele menționate anterior, în data de 25.11.2019 a fost incheiat Actului Adițional nr. 1 la Contractul nr. 92/66256/24.09.2018 semnat între C.N.A.I.R. S.A. și CONSITRANS S.R.L, ce are ca obiect prelungirea perioadei de prestare a serviciilor de proiectare cu o durata de 169 zile. Prin urmare, durata Contractului de servicii se va prelungi până la data de 30.04.2021.

Această modificare, ce presupune introducerea unei durate suplimentare de 169 zile și automat prelungirea duratei contractului de servicii până la data de 30.04.2021, nu a majorat valoarea inițială a contractului de servicii, reprezentând o modificare nesubstanțiala prin prisma condițiilor impuse de Instrucțiunea nr. 1/2016 a Agenției Nationale pentru Achiziții Publice.

Date tehnico-economice:

Lungime: 72 km

Valoare contract: 13.933.291,10 lei fara T.V.A.

Data de începere: 12.11.2018

Contract de finanțare: nr. 4 / 14.05.2018 *finanțare nerambursabila din cadrul P.O.I.M 2014-2020

Drum de mare viteză Focșani – Bacău

În data de 14.11.2018 C.N.A.I.R S.A a încheiat cu Prestatorul CONSITRANS S.R.L contractul de servicii nr. 92/78621. Valoarea contractului de servicii este de 20.123.408,52 lei fără TVA, iar durata de prestare a serviciilor este de 24 de luni de la data de începere a contractului, respectiv 10.01.2019. În data de 08.01.2019 a avut loc la sediul CESTRIN o prima întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai CESTRIN, C.N.A.I.R S.A și Consitrans. Reprezentanții CESTRIN au declarat că Modelul național de transport este în evaluare la Jaspers și se estimează a fi avizat în luna aprilie 2019, însă acesta poate fi folosit ca bază pentru analiza multicriterială. Consitrans S.R.L a extras date de trafic din Modelul național de transport (neavizat) pus la dispoziție și a început prelucrarea acestora.

Modelul național de transport avizat de către experții Jaspers a fost disponibil la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019. Consitrans S.R.L a extras din nou datele de trafic pentru a putea fi comparate cu cele extrase inițial din modelul neavizat. Datele de trafic preluate de la CESTRIN la sfârșitul lunii aprilie 2019 au prezentat diferențe semnificative față de datele puse la dispoziție în luna ianuarie 2019, motiv pentru care Consitrans S.R.L a reluat întregul proces de modelare a traficului.

Având în vedere aspectele menționate anterior, în data de 25.11.2019 a fost încheiat Actul Adițional nr. 1 la Contractul nr. 92/78621/14.11.2018 semnat între C.N.A.I.R. S.A. si CONSITRANS S.R.L, ce are ca obiect prelungirea perioadei de prestare a serviciilor de proiectare cu o durată de 110 zile. Prin urmare, durata Contractului de servicii se va prelungi până la data de 30.04.2021.

Această modificare, ce presupune introducerea unei durate suplimentare de 110 zile și automat prelungirea duratei contractului de servicii până la data de 30.04.2021, nu a majorat valoarea inițială a contractului de servicii, reprezentând o modificare nesubstanțială prin prisma condițiilor impuse de Instrucțiunea nr. 1/2016 a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Date tehnico-economice:

Lungime: 110 km

Valoare contract: 20.123.408,52 lei fara T.V.A.

Data de începere: 10.01.2019

Contract de finantare: nr. 30 / 26.03.2019 *finanțare nerambursabilă din cadrul P.O.I.M 2014-2020

Drum de mare viteză Bacău – Pașcani

C.N.A.I.R. S.A. în calitate de Beneficiar și INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A în calitate de Prestator au semnat în data de 17.01.2019 Contractul de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Drum de mare viteză Bacău – Pașcani”.

Date tehnico-economice:

Lungime: 82 km

Valoare contract: 16.950.944,23 lei fara T.V.A.

Data de începere: 01.03.2019

Contract de finanțare: nr. 27 / 14.02.2019 *finanțare nerambursabilă din cadrul P.O.I.M 2014-2020

Pentru acest tronson nu a fost încheiat un act adițional pentru prelungirea duratei contractuale. Pentru asigurarea finanțării din fonduri europene, proiectele trebuie sp corespundă exigențelor experților JASPERS, exigențe care exced normativelor și standardelor naționale în vigoare și, mai mult, fără a avea la bază o metodologie sau un ghid, crează inclusiv premisele unor excese poziționand astfel Jaspers pe o poziție „de forță” atât în raport cu beneficiarul cât și cu prestatorii”. Astfel, s-a ajuns ca pentru analiza multicriterială 1 aferentă tronsonului Bacău-Pașcani să fie studiat un număr de 63 de variante de traseu, iar pentru tronsoanele cuprinse între Ploiești și Bacău experții Jaspers solicită detalierea modului de lucru în Modelul Național de Transport, model care a fost agreat anterior de catre reprezentanții JASPERS”.

Sursa foto: Facebook/Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

N.R. JASPERS este un parteneriat între Comisia Europeană (Direcţia Generală Politica Regională), Banca Europeană de Investiţii (BEI Deutsch English français), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD en français) şi Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW de). Parteneriatul reprezintă un instrument de asistenţă tehnică pentru cele douăsprezece ţări care au aderat la UE în 2004 şi 2007. Prin acest instrument, statelor membre în cauză li se oferă sprijinul de care au nevoie pentru a pregăti proiecte importante de înaltă calitate, care urmează a fi cofinanţate din fonduri ale UE. (https://ec.europa.eu/ )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?