Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749

Aprecierile mai degrabă decât sancţiunile ”i-ar putea ajuta pe elevi să se concentreze mai bine la ore” (studiu)

Laudele mai degrabă decât sancţiunile i-ar putea ajuta pe elevi să se concentreze mai bine la ore, potrivit unei studiu preluat marţi de Press Association. Cercetarea sugerează că adolescenţii sunt mai înclinaţi să asculte de profesori şi să se concentreze asupra activităţii şcolare dacă sunt lăudaţi. La studiu, desfăşurat pe o perioadă de trei ani, au luat parte 2.536 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, înmatriculaţi la şcoli de pe teritoriul Statelor Unite. În jumătate dintre clasele desfăşurate, profesorii au pus în aplicare un program comportamental în care elevilor li se comunică abilităţile sociale pe care ar trebui să le pună în aplicare în timpul lecţiilor şi sunt recompensaţi pentru folosirea acestora. La celelalte ore, profesorii au folosit măsurile obişnuite de management al clasei.

Cercetătorii, conduşi de Paul Caldarella din cadrul Brigham Young University, Utah, au examinat numărul de declaraţii laudative pe care le oferă profesorii, în comparaţie cu numărul mustrărilor – raportul dintre laudă şi mustrare (PRR) – şi impactul acestui comportament asupra copiilor. Descoperirile, publicate în Educational Psychology, sugerează că în orele cu cel mai înalt raport PRR, elevii petrec un interval cu 20% până la 30% mai lung acordând atenţie profesorului sau activităţii de învăţare, în comparaţie cu cele unde PRR a fost la nivelul cel mai scăzut.

Situaţia a fost similară atât în timpul orelor obişnuite cât şi a celor în care profesorii au aplicat programul comportamental. „Din nefericire, cercetările anterioare au arătat că profesorii au deseori tendinţa de a-şi dojeni elevii pentru probleme de conduită într-o măsură egală sau chiar mai mare decât a-i lăuda pentru comportament adecvat, deseori cu efect negativ asupra efectivelor de copii şi a comportamentului elevilor”, a spus Caldarella. „Lauda este o formă de răspuns oferit de profesor, iar elevii au nevoie de această reacţie pentru a înţelege felul în care trebuie să se comporte şi care anume conduită este apreciată de profesori”, a mai spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?