Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: „Moş Ion Roată şi Cuza Vodă”, scenetă jucată de elevii Liceului Teoretic Odobeşti, în centrul civic

Ziua de 24 ianuarie a fost marcată la Odobeşti într-un mod inedit. A fost un gest simbolic, primarii de pe valea Milcovului, de la Odobeşti, Broşteni şi Vîrteşcoiu, şi-au dat întâlnire la Odobeşti, şi-au dat mâna ca nişte fraţi şi s-au prins în horă, alături de odobeşteni, pe muzica fanfarei militare dirijată de Bogdan Ciuraru. „Domnul primar Daniel Nicolaş a fost iniţiatorul acestei adunări. Este pentru prima dată după 30 de ani când localităţile noastre se întâlnesc din nou la Milcov”, a precizat Viorel Mîrza, primarul din Vîrteşcoiu, iar primarul din Broşteni, Emilian Dumitru, a spus că speră ca an de an să se reia această iniţiativă lăudabilă. „Frate muntean din Broşteni, frate muntean din Vîrteşcoiu, frate din Odobeşti, hai să dăm mână cu mână în Hora Unirii la Odobeşti”, i-a invitat la horă, Daniel Nicolaş, primarul Odobeştiului, pe primarii vrânceni şi pe odobeşteni. Cei 3 primari şi-au dat mâna, simbolic, şi pe podul ce unea cele două principate Moldova şi Ţara Românească.

În cadrul evenimentului prezentat de directorul Teatrului din Focşani, Sorin Francu şi organizat în centrul civic de Primăria Odobeşti şi de reprezentanţii Casei de cultură, elevii Liceului Toretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, Eraldo Girleanu, care l-a interpretat pe Cuza, Andrei Ciută – Moş Ion Roată, Nicolas Savu, Emilian Grosu, Sorin Matei, Andra Ion, Georgiana Glăvan, Ana-Maria Pungă, Elena Podaru, au jucat o scenetă istorică scrisă, de Ion Creangă, sub îndrumarea profesoarei de istorie Constanţa Giurcan, care a rememorat un moment important din perioada înfăptuirii micii uniri, o întâlnire emoţionantă dintre un om simplu şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Andrei Ciută a impresionat publicul prin dulcele grai moldovenesc şi prin faptul că a jucat desculţ, doar în nişte şosete de lână, iar Cuza, Eraldo Gîrleanu, a atras prin purtarea aleasă, vorba blândă şi prin faptul că avea o sabie foarte frumoasă. Ziua de 24 ianuarie a fost sărbătorită la Liceul Teoretic Odobeşti încă de joi, când elevii şi profesorii Liceului Teoretic, dar şi directorul Nelu Taman, directorul adjunct Amalia Rusu, au jucat hora unirii în faţa liceului şi când actorii care i-au interpretat pe Cuza şi Moş Ion Roată au fost admiraţi de colegii lor.

Profesor Ema Dragomir, Liceul Teoretic Odobeşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?