Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: Elevii din Bordești au serbat Ziua Culturii Naţionale

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache“ din comuna Bordești au desfăşurat, ieri, după programul școlar, o activitate prin care au marcat Ziua Culturii Naţionale. Scopul manifestării a fost acela de a-i aduce un omagiu Luceafărului poeziei româneşti. Prin momentele pregătite de profesori, în laboratorul de informatică al unității de învățământ, elevii l-au sărbătorit pe Mihai Eminescu recitând, citind și interpretând câteva fragmente din operele sale. De asemenea, profesorii Ionuț Bercaru, Lăcrămioara Marinescu, Mihaela Chiriac, Aurel Șelaru, Camelia Chioveanu și directorul școlii, Daniela Burducea, le-au vorbit elevilor din clasele de gimnaziu despre modul în care, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege a fost adoptat și ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, dar și despre aportul deosebit avut de poetul național în dezvoltarea limbii române.

Elevii au fost luați prin surprindere și au fost întrebați fiecare pe rând ce versuri știu din poezia eminesciană. „Cu ajutorul nostru, al cadrelor didactice, elevii au marcat Ziua Culturii Naţionale. În laboratorul de informatică, școlarii de gimnaziu au vizionat un material în PPT, au recitat din poezia lui Eminescu, dar le-am adus în atenție și cântecele deosebit de frumoase ale poetului nepereche pe care la rândul nostru le știm de pe băncile școlii. I-am rugat ca astăzi, după ce ajung acasă, să își folosească fiecare telefonul mobil și să asculte, să vizualizeze preț de cinci minute o poezie, un cântecel sau ceva povestit despre marele poet al nostru”, a spus Daniela Burducea, directorul Școlii Gimnaziale „Învățător Gheorghe Asănache“ din Bordești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?