Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Senat- Teodorovici a anunţat depunerea moţiunii simple ‘Guvernarea PNL, numele tău este austeritate’

Senatorul social-democrat Eugen Teodorovici a anunţat, luni, în plen, depunerea moţiunii simple intitulate „Guvernarea PNL, numele tău este austeritate”. „Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moţiunea simplă cu titlul „Guvernarea PNL, numele tău este austeritate”, a declarat Teodorovici. În context, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a propus programarea dezbaterii moţiunii pentru luni, săptămâna viitoare. „Potrivit art. 166, la moţiunile simple, termenul maxim este de şase zile, în consecinţă, eu vă propun să fie săptămâna viitoare, probabil luni, să programăm moţiunea simplă. După verificare, vă voi anunţa dacă au fost semnăturile necesare”, a spus Meleşcanu.

Moţiunea este adresată ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. „Nu, nu aveam de gând să recurgem la acest instrument democratic de sancţionare a activităţii unui guvern şi a unui ministru de Finanţe decât după o perioadă de activitate, o perioadă de documentare, de analiză şi decizie, şi mai puţin de comentarii, aluzii şi speculaţii publice făcute chiar din interiorul unei instituţii respectabile a statului – Ministerul Finanţelor Publice. Însă domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale”, se precizează în moţiunea simplă semnată de grupul parlamentar al PSD din Senat.

Potrivit sursei citate, singura „certitudine” după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe „este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie”.

În moţiune se mai afirmă că „indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%”. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?