Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne a ajuns la Bordești

Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne, un proiect inițiat de Aurora Martin, în calitate de bursieră a Departamentului de Stat al SUA și susținut de American Councils, a ajuns ieri la Şcoala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asanache“ din comuna Bordești. Proiectul are drept scop atenţionarea elevilor asupra diferitelor forme de exploatare și de a demonstra, din păcate, că în zilele noastre, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie, iar mii de persoane sunt exploatate anual. Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne este, în realitate, un microbuz colantat cu imagini semnificative, menit să călătorească prin țară, pentru a promova scopul campaniei. În interiorul microbuzului sunt amplasate manechine, fiecare prezentând experiențe reale ale unor persoane ce au suferit diferite forme de exploatare, vizitatorii având astfel posibilitatea să asculte poveștile acestora. Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne a fost inaugurat pe 17 octombrie 2019, la sediul Ambasadei Sustenabilității în România cu prilejul Zilei Europene împotriva Traficului de Persoane.

Elevii din Bordeşti au ascultat cu mare atenţie ceea ce li s-a povestit şi explicat, au interacţionat punând diferite întrebări și au fost curioşi să afle cum se pot apăra de persoanele care racolează oameni. Filmulețele și pozele cu copii cerșind, femei bătute și amenințate, băieți schingiuți, au avut un impact emoțional destul de puternic asupra elevilor, deoarece la final au spus că e groaznic ce li s-a întâmplat acestor victime și că de acum înainte vor fi foarte atenți la ce se întâmplă în jurul lor și vor ține cont de sfaturile primite pentru a se apăra de oamenii răi.

Am rămas impresionată de ceea ce ni s-a spus și ni s-a arătat. Și părinții mei mi-au spus mereu să am grijă cu cine vorbesc și ce fac, dar cred că abia astăzi am conștientizat aceste lucruri. Trebuie să avem mare grijă, pentru că este în pericol propria noastră viață“ a spus Alexandra Fulga, elevă în clasa a VI-a. La activitate a luat parte și artistul Ruslan Lazarin, cel care a realizat videoclipul oficial al campaniei.

Cadrele didactice, în frunte cu directorul unității de învățământ, au spus că această campanie de informare este benefică în rândul elevilor, deoarece tot mai mulți dintre ei se încred în persoanele pe care le cunosc pe site-uri de socializare și acum, odată cu imaginile și filmulețe prezentate au înțeles că în spatele unui necunoscut, se poate ascunde un traficant de persoane. „Această campanie de informare și atenționare este necesară în rândul elevilor pentru că sunt la o vârstă fragedă, la care cred cu ușurință tot ce li se spune și acum este momentul oportun pentru a-i învăța de pericolele la care se expun și totodată cum să se apere și protejeze“ a declarat profesoara Mihaela Chiriac, coordonator de proiecte si programe educative. Totodată, elevii au învățat câteva modalități de identificare a unui traficant, ceea ce îi va ajuta să se ferească și să știe cum să reacționeze când cineva încearcă să le facă rău. „Este foarte important că prin intermediul acestei campanii de informare și conștientizare, elevii au fost învățați cum să recunoască un traficant și modul în care trebuie să acționeze atunci când se simt în pericol“ a transmis Daniela Burducea, directorul unității de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?