Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Se lucrează la toate investițiile în infrastructură de pe raza comunei Vîrteșcoiu

Primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza a anunțat că se continuă lucrările la toate investițiile pe care administrația județeană, dar și autoritățile locale, le au în localitate. „Pentru că vremea o permite, în prezent se lucrează la modernizarea unor drumurilor de interes local în comuna Vîrteșcoiu, dar și la construcția unui nou sediu pentru Comitetul local de situații de urgență și centru operativ cu activitate temporară. De asemenea, se lucrează la patru proiecte ale Consiliului Județean care vizeaza reabilitarea unor drumuri și alimentare cu apă și canalizare“, a afirmat primarul Viorel Mîrza. Acesta a ținut să ceară din nou scuze locuitorilor comunei pentru disconfortul creat ca urmare a derulării investițiilor în infrastructură. „Datorită lucrărilor de modernizare a drumurilor județene, a străzilor din comună, a lucrărilor de canalizare, a lucrărilor la sistemul centralizat de apă precum si alte construcții civile ne cerem scuze pentru disconfortul rutier si a altor evenimente neprevăzute apărute pe perioada execuției acestor investiții“, a mai precizat primarului Viorel Mîrza.

Practic, este vorba de mai multe proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii, finanțate cu fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sau cu fonduri europene. Pe lista de investiții se află proiectul privind „Modernizarea drumurilor de interes local – străzi comuna Vîrteșcoiu”. Investiția are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei. Lucrările constau în refacere infrastructură și suprastructură drum, realizare acostamente, efectuare lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor – șanțuri și podețe.

De asemenea, Primăria Vîrteșcoiu mai are în derulare lucrările de reabilitare și extindere a căminului cultural din satul Faraoanele. Valoarea investiției este de un milion de lei, plus TVA, și se derulează prin Compania Națională de Investiții.

Primarul PSD al comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza, a declarat că a luat decizia de a reabilita și extinde căminul cultural deoarece clădirea nu a mai fost refăcută din 1971, anul în care a fost construită. Primăria Vîrteșcoiu mai are în derulare un alt proiect de investiții, ce vizează construirea unei grădinițe, în satul Faraoanele, lucrarea fiind estimată la 764 de mii lei. Autoritățile locale au finalizat lucrările la Grădinița cu program prelungit din localitate. Au fost finalizate și lucrările de reabilitare a Școlii cu clasele I-VIII Faraoanele. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului a fost de 2.208.532,33 lei.

De reținut că în urmă cu câteva săptămâni primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza a anunțat că a inițiat un proiect care vizează alimentarea cu gaze a întregii localități. Acesta a precizat că deja a fost realizat studiul de fezabilitate și a obținut și autorizația de la societatea Transgaz. Edilul șef al comunei Vîrteșcoiu a precizat că una dintre soluții este cea de racordare la rețeaua existentă în Cartierul Unirea din orașul Odobești. Conducta de la Unirea până la Vârteșcoiu ar urma să fie construită de Transgaz, pe o lungime de doi kilometri. Rețeaua de alimentare cu gaze a comunei Vîrteșcoiu va avea o lungime totală de 28 de kilometri, o stație de pompare și repompare, dar și mai multe cămine de racordare. Valoarea totală estimată a proiectului este de 2 milioane de euro.

Patru investiții mari derulate de Consiliul Județean la Vîrteșcoiu

De asemenea, în luna iunie, administrația județeană a demarat lucrările la contractul „Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești”, punctul de lucru Vîrteșcoiu. La Vîrteșcoiu vor fi realizate extinderi la rețeaua de canalizare de 3.555 metri, la conducte de refulare de 1.778 metri și 2 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. Contractul „Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești” face parte din cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea – Vranceaqua, etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Contractul mai sus menționat are valoare de 136.016.351,62 lei.

În perioada următoare vor începe lucrările la alte trei investiții mari pe care le derulează Consiliul Județean Vrancea. Este vorba de reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 205 S, DJ 205 C și DJ 205. „Este o investiție foarte mare pentru comunitate, respectiv realizarea sistemului de canalizare, este a doua investiție ca valoare după alimentarea cu apă, investiție care a început anul trecut. În perioada următoare vor începe lucrările la alte trei investiții mari pe care le derulează Consiliul Județean Vrancea. Este vorba de reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 205 S, DJ 205 C și DJ 205 B. Toate aceste cinci lucrări, numai pe raza comunei Vîrteșcoiu, au o valoare de 11 milioane de euro. Vreau să mulțumesc Consiliului Județean, domnului președinte Marian Oprișan pentru efortul depus pentru că, știm cu toții, lucrurile mari, frumoase, se fac cu răbdare, cu timp și cu multă muncă“, a afirmat primarul Viorel Mîrza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?